Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Andreea Marin a prezentat aseară, în cadrul emisunii „Preţuieşte Viaţa”, cazuri deosebit de emoţionante. Printre acestea şi cel al singurei comunităţi de leproşi din România.
Vedeta a invitat, în premieră absolută într-un studio de televiziune, câţiva din membrii comunităţii. Pe unul dintre aceştia l-a îmbrăţişat pentru a sublinia mesajul că această boală nu este contagioasă, iar suferinzii nu trebuie marginalizaţi.
Andreea Marin a avut în cadrul celei de-a cincea ediţii a emisiunii „Preţuieşte Viaţa” cazuri incredibile de oameni învingători, campioni mondiali, înscrişi în Cartea Recordurilor, dar şi cazuri sociale şi umanitare impresionante.
Unul dintre acestea i-a vizat pe membrii ultimei comunităţi de leproşi din România. Mai exact, 16 oameni care locuiesc în izolare la Tichileşti, şi care sunt îngrijiţi de ani buni de doctorul Răzvan Vasiliu.