„Să mori de dragoste rănită” nu este doar versul unui cântec, ci un posibil scenariu, cât se poate de real. „Inima frântă” nu este doar un mit, ci un sindrom uneori mortal, care afectează anual 2% dintre pacienții victime ale unor atacuri cerebrale.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Sindromul „inimii frânte” (cardiomiopatie de stres), numit și „takotsubo”, apare după un șoc emoțional intens negativ, provocat de exemplu de o despărțire sau de moartea unei ființe dragi.
Experții elvețieni explică, într-un studiu publicat în revista Societății Europene de Cardiologie „The European Heart Journal”, că sindromul „inimii frânte” crește tensiunea arterială, accelerează pulsul și afectează sistemul imunitar. De asemenea, apar depresia, anxietatea, tulburările de somn și de alimentație. Altfel spus, riscul unui atac de cord în cazul persoanelor care suferă din dragoste este foarte mare.
În ce fel induce stresul boala? Hormonii eliberați determină tulburări la nivelul microcirculației cordului. Drept consecință, se produc disfuncții ale ventriculului stâng, cel ale cărui contracții pompează sângele ce trebuie să ajungă la toate organele.
Pentru a trece mai ușor peste sindromul „inimii frânte”, apelează la specialiști – pe de o parte, trebuie să faci o vizită cardiologului, pe de altă parte, psihologului. Înconjoară-te de oameni pozitivi, ascultă muzică veselă, fă sport și, în general, încearcă să ai un stil de viață cât mai sănătos.
De asemenea, este important să conștientizezi faptul că durează destul de mult timp pentru a vindeca o inimă rănită. Nu o să treacă cât ai bate din palme, ci puțin câte puțin. Este posibil să crezi că ai scăpat, dar a doua zi să realizezi că acest lucru este încă foarte departe. Nu există un timp limită pentru a te vindeca. Acordă-i acestui proces atâta timp cât are nevoie. O să simți când te-ai vindecat.