5 bacterii care te pot ucide

În corpul uman trăiesc numeroase bacterii care te mențin sănătoasă, însă atunci când unele se înmulțesc excesiv, pot crea probleme grave. Vezi care sunt cele mai periculoase bacterii pe care le poți lua.

Bacteriile se înmulțesc în corpul uman, iar când sistemul imunitar este slăbit, îl atacă, provocând infecții grave.

Bacteria E.coli

Cea mai cunoscută bacterie care se găsește în corpul uman este E.coli. Aceasta trăiește în tractul digestive al unei persoane sănătoase, iar cele mai multe tipuri sunt inofensive. Totusi, anumite tulpini ale acestui microorganism pot cauza infecții abdominale sau urinare. Te poți îmbolnăvi dacă intri în contact cu apă sau alimente contaminate cu E.coli. Nerespectarea regulilor de igienă duce, de asemenea, la infecții urinare cu E.coli. Simptomele infecției cu această bacterie include diaree, crampe abdominale, ameteli, voma, usturimi la urinare sau dureri de spate. Infecția cu E.coli trebuie tratată cu antibiotic, în caz contrar putând cauza septicemii.

Clostridium botulinum

Clostridium botulinum este o bacterie care produce toxina botulinică, o substanță ce atacă sistemul nervos și poate cauza probleme respiratorii, dificultăți de înghițire sau de vorbire și stare generală de slăbiciune. Acest microorganism ajunge în corpul uman în urma consumului de alimente conservate necorespunzător, a consumului de pește afumat sau de alte produse păstrate necorespunzător. Netratată, bacteria poate cauza complicații, iar cea mai periculoasă este incapacitatea de a respira și decesul.

Salmonella

Sunt multe tulpini de Salmonella, dar cele mai periculoase sunt Salmonella Typhimurium și Salmonella Entertidis. Infecția cu aceasta bacterie apare mai des vara decât iarna, iar copiii sunt cei mai sensibili în fața ei. Cel mai adesea, tulpinile patogene ajung în organism prin alimente contaminate. Simptomele apar între 12 și 72 de ore din momentul în care organismul a intrat în contact cu bacteria și includ diaree, febră și crampe abdominale.

Stafilococii (Staphylococcus)

Staphylococcus face parte din unul dintre cele mai periculoase și mai mari grupuri bacteriene, cu aproximativ 40 de subspecii. De obicei, stafilococul se găsește în cantități mici pe piele, iar sistemul imunitar sănătos îl poate ține sub control. Totuși, când sistemul imunitar este slăbit, se înmulțesc necontrolat și pot invada țesuturile, cauzând infecții grave. Se tratează cu antibiotice.

Streptococii (Streptoccocus)

O altă bacterie cunoscută, responsabilă pentru cele mai multe cazuri de pneumonii sau meningite bacteriene, este Streptoccocus. Organismul are în flora sistemului respirator o cantitate de streptococi, însă când sistemul imunitar este compromis, bacteriile devin foarte virulente și pot pune în pericol viața. Este considerată una dintre cele mai periculoase bacterii din lume.

Cum te ferești de infecțiile bacteriene?

Organismul uman intră zilnic în contact cu milioane de bacterii, însă poți lua unele măsuri pentru a te proteja de ele. Spală-te des pe mâini, consumă multe legume și fructe, renunță la fumat, consumă cantități mici de alcool, fă mișcare și gândește pozitiv. Astfel vei avea un sistem imunitar puternic, care va ține departe agenții patogeni.

Sursa foto: 123rf.

Recomandari
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Libertatea
Avantaje
Sfatul Medicului
Mai multe din Sănătate
Vă recomandăm: