Vlăduța Lupău a revenit pe scenă la mai puțin de o lună de la naștere. Cum se împarte solista între carieră și familie

De Unica.ro, pe

Vlăduța Lupău a devenit mama unui fiu, Iair, pe 6 august 2022. La nici o lună de la naștere, Vlăduța a revenit pe scenă. În mediul online, solista a spus cum se împarte între carieră și familie.

Vlăduța Lupău a revenit pe scenă la mai puțin de o lună de la naștere. Cum se împarte solista între carieră și familie

„Iair mănâncă sân, iar, când nu sunt acasă, îi dă Adi completare formulă. Când mă duc la cântat, iau pompa cu mine. Între cântări, mulg laptele, ca să nu pățesc ceva. Încă o întrebare pe care mi-ați pus-o în ultimele zile: «Cu cine este Iair când eu sunt plecată?». Evident, cu Adi. Facem cu schimbul. Eu, când sunt acasă, sunt pe el, îl motroșesc și o iau de la zero. Rezist”, a declarat artista în mediul online.

Vlăduța Lupău și jucătorul de fotbal Adrian Rus se vor muta în curând în noua lor casă. Cuplul a început lucrările vilei cu un an în urmă. Casa se află în Cluj-Napoca, interpreta de muzică populară mărturisind în trecut că nu se vede locuind altundeva. Vlăduța este născută în localitatea Șimleu Silvaniei, din județul Sălaj.

Vlăduța Lupău copilIcon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 10)

„Am venit la casă, unde nu am mai ajuns de două săptămâni și ceva. Și sunt foarte entuziasmată de cum s-a transformat totul în interior. Cred că în foarte puțin timp o să ne și mutăm. O să vă arăt mici chestii, pentru că sunt foarte încântată și eu. Să nu mă întrebați detalii. Mobila este făcută toată la comandă, iar designul este făcut de o echipă profesionistă. Ador ușile, sunt din furnir. Bucătăria nu este gata. Blatul mesei este din cuarț. În living mai avem de lucrat la scara interioară. În grădină este deja plantat un copac”, a spus Vlăduța Lupău pe Instagram.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Vlăduța Lupău, implicată într-un accident în liceu. A fost în comă o zi și jumătate

Citește și: Ce cadou a primit Vlăduța Lupău de la Adrian Rus pentru aniversarea a doi ani de mariaj

În aprilie 2022, invitată în podcastul „Fain & Simplu”, Vlăduța a dezvăluit că, înaintea acestei sarcini, a pierdut alte două.

„Am străbătut așa câteva mici obstacole, nu le-am zis niciodată. Nu am simțit nevoia să împărtășesc cu nimeni, decât cu Adi sau cu familia. (…) Am avut încă două sarcini care s-au pierdut. (…) Cumva eram așa, nu mai știam ce se întâmplă, cum o să fie. În urmă acestor două sarcini pierdute, ne-am dorit și mai mult. Eram și mai dornici să se întâmple și să fie, adică minunea să existe. (…) În urma mai multor analize, am descoperit că aveam endometrioză”, a declarat Vlăduța Lupău.

„Boala asta nu are leac prin tratament. Acum, nu sunt eu medic, dar am fost pe la mulți medici, până am ajuns la operație. Endometrioza este o boală a secolului la femei. Nu are așa o deslușire, din ce cauză, de unde, care e motivul apariției acestei boli. Ea tot crește, crește și, mai mult decât atât, chiar dacă o operezi, poate să recidiveze”, a continuat.

Vlăduța Lupău a revenit pe scenă la mai puțin de o lună de la naștere. Cum se împarte solista între carieră și familie

„După am mai făcut niște analize și analizele alea au spus că am niște probleme la sânge, care, din nou, este o problemă în rândul femeilor. (…) Și boala aia de sânge ține de trombofilie. (…) 1 din 3 femei se confruntă cumva cu o sarcină pierdută din cauza acestor analize de sânge, pentru că nu le știi și te întrebi de ce. Abia după ce pierzi o sarcină ajungi să afli că asta e problema”, a mai spus.

„O sarcină îți aduce și cea mai mare fericire, dar și cele mai mari frici sau stresuri, să zic așa. (…) Nu m-am bucurat absolut deloc până să trec pragul de trei luni, să am toate analizele din lume făcute, primite, confirmate că totul e în regulă”, a completat.

Vlăduța Lupău a revenit pe scenă la mai puțin de o lună de la naștere. Cum se împarte solista între carieră și familie

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!