Cu chiloţii la vedere. Iată cum au fost surprinse aceste vedete!

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Când ştii că ai toate privirile aţintite asupra ta, iar paparazzi nu-ţi ratează nici o mişcare, de preferat ar fi să acorzi o atenţie sporită ţinutei. Iată câteva vedete care nu au ţinut cont de aceasta şi s-au trezit pe prima pagină a ziarelor cu chiloţii la vedere.

Frumosul manechin Miranda Kerr şi-a arătat de atâtea ori corpul în pi ctoriale sau pe podiumul de prezentare, încât nu se mai jenează când chiloţii i se iţesc jucăuşi de după o rochie petrecută. Ce te faci însă când dantela acestora nu acoperă însă tot, aşa cum s-a întâmplat în timpul unor jocuri pe plajă?
Cu chiloţii la vedere. Iată cum au fost surprinse aceste vedete!

Carmen Electra şi-a arătat de atâtea ori bikinii încât, conform presei tabloide, “nu mai surprinde decât atunci când renunţă de tot la ei”.
Cu chiloţii la vedere. Iată cum au fost surprinse aceste vedete!

Surorile Kardashian sunt renumite pentrudorinţa lor de afi cele mai cele, însă o pală de vânt rebelă a arătat că pentru a avea formele perfecte cu care se laudă, Kloe se foloseşte de anumite trucuri, cum ar fi lenjerie modelatoare de exemplu.
Cu chiloţii la vedere. Iată cum au fost surprinse aceste vedete!

Pentru Britney Spears a devenit obişnuinţă de multă vreme să îşi arate chiloţii coloraţi. De câteva ori chiar a renunţat de tot la bikini, concurând cu Paris Hilton, care nici ea nu e straină de asemenea apariţii „spectaculoase”.
Cu chiloţii la vedere. Iată cum au fost surprinse aceste vedete!

Moştenitoarea Hilton nu are absolut nicio jenă să îşi arate chiloţii în public, iar conform gurilor rele, lasă intenţionat să îi urce fusta cam mult pe şolduri sau să fie luată de vânt!
Cu chiloţii la vedere. Iată cum au fost surprinse aceste vedete!Brandi Glanville, cunoscută din reality-show-ul „The Real Housewives of Beverly Hills”, a făcut o greşeală enormă de vestimentaţie, care a pus-o într-o situaţie penibilă. Astfel, beată fiind, vedeta a rămas în sânii goi în mijlocul străzii şi cu lenjeria intimă la vedere.
Cu chiloţii la vedere. Iată cum au fost surprinse aceste vedete!
Cunoscuta pentru nenumăratele operaţii estetice, Eiza Gonzalez este considerată una dintre cele mai frumoase actriţe din lumea filmului. La numai 23 de ani, vedeta reuşeşte să atragă toate privirile asupra sa când îşi face apariţia la evenimentele mondene, mai ales când coboară „nevinovată” din maşină.
Cu chiloţii la vedere. Iată cum au fost surprinse aceste vedete!
Când o domnișoară își pune o rochie scurtă, strâmtă și trebuie să coboare din mașină, atenția ei trebuie să fie maximă, Ei bine, Paulina Gretzky, fiica unui celebru hocheist, Wayne Gretzky, nu s-a gândit la toate aceste detalii atunci când a îmbrăcat o superbă rochie-bandaj, de culoare roșie.
Cu chiloţii la vedere. Iată cum au fost surprinse aceste vedete!
Atunci când vine vorba despre arătat lenjerie intimă, Lady Gaga le devansează pe toate. De altfel, cântăreaţa “i-a luat locul” răposatei Amy Winehouse, care deţinea un record în materie.
Cu chiloţii la vedere. Iată cum au fost surprinse aceste vedete!
Actriţa Jessica Alba este o apariţie elegantă şi decentă, dar până şi ea mai are scăpări. Fotografii nu i-au iertat dunga slipului şi banda ciorapului care depăşea cu multe lungimea fuste.
Cu chiloţii la vedere. Iată cum au fost surprinse aceste vedete!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton