Un cunoscut actor divorțează de soția însărcinată, după 23 de ani de căsnicie, pentru că susține că nu este tatăl copilului. „Al patrulea nu este al meu!”

Viața bate filmul în lumea bună! Actorul Steve Burton, cunoscut din producția General Hospital, a divorțat de soția sa însărcinată, Sheree Burton, și susține că a aflat că aceasta așteaptă copilul unui alt bărbat.

Actorul, în vârstă de 52 de ani, a depus actele de divorț, săptămâna trecută, în Orange County, California, și invocă „diferențe ireconciliabile” ca motiv al despărțirii. Burton a menționat în acte că data reală a separării este 1 martie, potrivit documentelor obținute de US Weekly.

Steve anunțase încă din mai, pe Instagram, că s-a separat de Sheree, instructoare de fitness în vârstă de 43 de ani, și își anunțase de atunci intenția de a divorța, după 23 de ani de căsnicie. „Am vrut să lămuresc ceva. Eu și Sheree suntem separați”, a scris Burton, într-un story pe Instagram. „Ea a anunțat, recent, că așteaptă al patrulea copil. Acest copil nu este al meu”, a adăugat actorul.

Cuplul se căsătorise în 1999 și avea trei copii: Makena, de 18 ani, Jack, 16 ani, și Brooklyn, 7 ani.

Un cunoscut actor divorțează de soția însărcinată, după 23 de ani de căsnicie, pentru că susține că nu este tatăl copilului. "Al patrulea nu este al meu!"
Steve Burton și fosta sa soție, Sheree

„Ne vom crește, în continuare, împreună cei trei copii minunați”, a mai adăugat Steve.

Sheree a refuzat să explice cine este tatăl celui de-al patrulea său copil, dar a postat pe Instagram, în luna ianuarie, un mesaj misterios despre greșeli, pe care fanii l-au pus imediat în legătură cu căsnicia sa și cu ceea ce se întâmplă acum.

„Dacă ai putea să te întorci în timp, ce i-ai spune sinelui tău tânăr? I-aș fi spus…urmărește-ți pasiunile. Oamenii te vor răni, dar tu să fii mereu bună. Nu te teme să cazi sau să încerci lucruri noi. Învață din greșeli pentru că vei face greșeli, e OK”, scria Sheree în ianuarie. „Ești puternică, curajoasă, frumoasă și capabilă de orice îți propui. Viața e scurtă, așa că trăiește-o și iubește pe toată lumea”, a continuat ea.

Nu este prima dată când actorul Steve Burton ajunge în prim-plan cu un scandal. În noiembrie 2021, acesta a fost concediat din distribuția filmului General Hospital după ce a refuzat să primească vaccinul anti-COVID-19.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!