Ștefan Hrușcă a refuzat să o cunoască pe Narcisa Suciu. Care a fost motivul

.

Invitată în emisiunea „Întrebarea mesei rotunde”, găzduită de Marius Manole (43 de ani), Narcisa Suciu (46 de ani) a dezvăluit, printre multe altele, de ce Ștefan Hrușcă (63 de ani) a refuzat să o cunoască.

Ștefan Hrușcă a refuzat să o cunoască pe Narcisa Suciu. Care a fost motivul

După mai bine de un an în care nu a putut reveni în România din cauza pandemiei, Narcisa și-a vizitat familia și a profitat de revenirea în țară pentru a-l cunoaște pe Marius Manole, dar și pentru a răspunde curiozităților actorului. Sinceră, plină de umor și cu o fire deschisă, artista a dezvăluit lucruri despre care nu a mai vorbit până acum.

Întrebată cu cine ar refuza o colaborare, dintre cele 3 variante puse la dispoziție, spune cu sinceritate că, în acest moment, ar fi Mircea Rusu. Au colaborat bine, însă au existat și motive care o determină să facă această alegere, pe care le aflăm în noua ediție „Întrebarea mesei rotunde”, când povestește și despre câteva întâmplări nefericite cu Ștefan Hrușcă și de ce acesta a refuzat să o cunoască sau să cânte cu ea.

Întrebată dacă a participat la festivaluri și cum reușea să le facă față bărbaților în perioada respectivă, Narcisa spune: „Din asta trăiam, îi trimiteam bani și fratelui. Îmi plăcea și să mă cert. La un moment dat, a început să-mi umble buhul că nu sunt întreagă la cap. De obicei ne prindeam cine câștigă, în funcție de cine era în juriu”.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Ramona Bădescu, invidiată de Elena Ceaușescu: „Era geloasă pe orice femeie”

Andreea Marin, despre divorțurile sale: „Am dat și greș, n-am ales bine”

Adriana Bahmuțeanu, despre copiii ei: „Ei suferă, tu suferi și nu știi cum să ieși din suferință”

Artista îi dezvăluie lui Marius și detalii despre mariajul ei, despre mutarea în Finlanda, dar răspunde și curiozităților legate de modul în care ea și soțul ei s-au înțeles la primele întâlniri și în momentele intime. „Știu că eu am fost mai îndrăzneață, ceea ce nu se întâmplă niciodată. Mie îmi place ca omul să fie hotărât. Soțul meu e un om pe care îl admir în fiecare zi. Între mine și socrul meu este o chestie specială. Dacă mă cerea el, cu el mă măritam”, a mai spus solista

„Am cântat la o înmormântare în Finlanda, un cântec de plecare. Am făcut concurs care cântă mai de jale”, a mai povestit artista, vorbind despre unul dintre puținele momente în care a avut ocazia să cânte în noua ei țară.

Narcisa vorbește și despre oamenii pe care îi admiră și declară deschis cui din showbizul românesc nu i-ar refuza avansurile: „Cristi Minculescu. Când îl aud cântând… el e the voice pentru mine, mă uit la el ca la un superstar. Era admirația mereu acolo. Bineînțeles, nu se întâmplă nimic, pentru că nici dânsul nu vine, iar eu sunt un om foarte loial”.

Va gusta Narcisa Suciu din preparatele de pe masa lui Marius Manole sau va răspunde tuturor întrebărilor incomode? Aflăm totul la „Întrebarea mesei rotunde”.

Foto: PR

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton