Prima declarație a Irinei Tănase după ce s-a spus că s-ar fi despărțit de Liviu Dragnea

De Unica.ro, pe

Cu două zile înainte de Moș Nicolae, Cancan anunța că Liviu Dragnea (58 ani) ar fi părăsit-o pe Irina Tănase (29 ani) și ar fi plecat de acasă. Separarea celor doi ar fi venit ca urmare a infidelității tinerei cu un fost iubit.

În urmă cu câteva luni, Irina Tănase aștepta ca Liviu Dragnea să se întoarcă acasă după condamnarea la închisoare. ”Mă duc să-mi iau bărbatul acasă”, spunea atunci tânăra care i-a fost alături lui Liviu Dragnea atât în momentele de glorie, cât și când acesta a fost încarcerat.

Cei doi au o relație de peste 5 ani și toată lumea se aștepta la o viitoare căsătorie, după cum ambii au lăsat să se înțeleagă, în mai multe rânduri. Cu toate acestea, vestea că s-ar fi despărțit a luat prin suprindere publicul.

Prima declarație a Irinei Tănase după ce s-a spus că s-ar fi despărțit de Liviu Dragnea

Contactată de jurnaliștii Cancan, Irina Tănase a avut o reacție neașteptată când a fost întrebată de despărțire. „De unde știți dumneavoastră așa ceva? Eu am o relație cu Liviu de atât de mulți ani încât fostul meu iubit cred că este și căsătorit și are și copii, așa că nu avea cum să mă prindă cu fostul iubit. Nu m-a prins Liviu cu niciun iubit și nici nu ne-am despărțit. Nu știu de unde ați auzit dumneavoastră chestia asta… Îmi pare rău…

În ciuda faptului că a negat despărțirea, Irina Tănase le-a menționat jurnaliștilor că Liviu Dragnea nu este acasă.

În urmă cu câteva luni, când a fost invitat în studioul KanalD, în emisiunea lui Denise Rifai, fostul lider PSD spunea despre relația cu Irina că este una care îl împlinește, drept urmare și-ar dori să se căsătorească cu ea.

Nu știu când. Mi-aș dori! Sincer. Este o fată pe care o iubesc, care m-a iubit și mă iubește, stând stăpână pe ea, pe picioarele ei, în această perioadă, mai grea pentru ea decât pentru mine. Eu consider actul căsătoriei ceva sfânt și nu-mi place să vorbesc înainte despre aceste lucruri. Copii îmi doresc oricând. Iubesc foarte mult copiii. Îmi pare rău că a suferit mult această fată, ca și copiii mei, și fosta soție. Și-au asumat. Eu le-am spus în 2017 că n-o să accept lucruri rele pentru România, și-au asumat, au avut mult de pierdut și au pierdut mult”, mărturisea Liviu Dragnea.

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!