Naomi, la un pas de înec la Exatlon. Salvamarii au intervenit imediat

De Mădălina Manole, pe
Naomi le-a dat din nou emoții mari producătorilor emisiunii Exatlon, după ce a fost la un pas să se înece. Tânăra, în vârstă de doar 18 ani, se află pentru a doua oară într-o asemenea ipostază după ce, în primul episod, aceasta a coborât pe un tobogan imens și a avut dificultăți să ajungă la marginea bazinului, fiind nevoie de intervenția salvamarilor.

Naomi Muscă, se pare, fie nu știe să înoate foarte bine, fie se teme de apă, deoarece probele care implică acest gen de acțiune o pun în dificultate mare. De această dată, Naomi concura cu Lili Sandu, și proba presupunea să tragă de o funie care să o arunce în apă. În acel moment Naomi a făcut un atac de panică. După ce s-a rugat, s-a aruncat cu frică și era, din nou, să se înece în bazin, salvamarii intervenind și salvând-o.

Naomi, la un pas de înec la Exatlon. Salvamarii au intervenit imediat

Concurenta a fost nevoită să abandoneze proba, iar punctul a mers către Lili Sandu, mai exact către echipa Faimoșilor. Cum era de așteptat, colegii de echipă ai lui Naomi s-au împărțit în două tabere, unii care au criticat-o și alții care au susținut-o, încercând să o mobilizeze și să-i ridice moralul.

Citește și – Chef Nicolai Tand s-a însurat. Imagini de la fericitul eveniment

Citește și – Alexia Eram, fiica Andreei Esca, a împlinit 18 ani. Cum a surprins-o iubitul ei, Mario Fresh

Sursă foto: captură video Kanal D

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!