Home > Vedete > Nadia Comăneci, despre secretul unui mariaj de 29 de ani și relația cu fiul său: „Prietenia este cea mai important. Dylan ne-a părăsit”
Nadia Comăneci, despre secretul unui mariaj de 29 de ani și relația cu fiul său: „Prietenia este cea mai important. Dylan ne-a părăsit”
Nadia Comăneci are 64 de ani și duce o viață împlinită, pe toate planurile. Fostă campioană la gimnastică este stabilită în America, dar face drumuri în Romania destul de dese, fie pentru proiecte, spoturi publicitare sau doar ca să petreacă timp cu familia ei. Iată ce dorințe are la aniversarea a 64 de ani și ce spune despre viața ei.
Zeița de la Montreal a împlinit 64 de ani pe 12 noiembrie. Fosta gimnastă este stabilită în America și este căsătorită cu Bart Conner, împreună cu care are un băiat, pe Dylan.
Deși locuiește peste Ocean, ea face drumuri dese în România. Anul viitor se împlinesc 50 de ani de la primul 10 obținut la Jocurile Olimpice de la Montreal, dar și 30 de ani de căsătorie.
„Nu am plecat din țară definitiv, mă consider locuitor și cetățean român. Deci tot ce am câștigat în cariera mea și provocările pe care le-am avut au fost pentru că m-am născut aici.
E acasă, mă simt acasă, am familia aici, n-am dispărut, încă sunt în zona sportului, încerc să încurajez generația de astăzi ca să înțeleagă importanța contactului fizic și a mișcării și a sportului și doar să spun că mă bucur”, a spus Nadia Comăneci pentru Cancan.ro.
Ea a vorbit despre secretele unui mariaj de lungă durată între doi sportivi de performanță și a spus că atât prietenia, cât și respectul joacă un rol important.
„Prietenia. Prietenia de bază pe care o avem și respectul. Respectul este extrem de important”, a răspuns fosta gimnastă.
Ce face băiatul fostei gimnaste
Nadia Comăneci a vorbit și despre Dylan, fiul ei care a plecat la facultate și care este pe cale să își ia viața în propriile mâini.
Tânărul a ales să studieze business și a ales să nu îi urmeze pasiunea mamei sale. Ea a vorbit în repetate rânduri despre Dylan, pe care l-a sfătuit mereu să își urmeze propriile pasiuni și să nu lase presiunea numelui ei să îi afecteze deciziile.
„Dylan ne-a părăsit, a plecat în Santa Monica, a început facultatea. Îi place ideea de independență, de a învăța ce înseamnă independența, vine și cu bune și mai puțin bune. Ne sună în fiecare zi, vorbim pe FaceTime și ne place că își încearcă viața într-o direcție care este puțin diferită față de a noastră. Studiază Business”, a relatat Nadia Comăneci.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.