Mircea Badea a intrat în centrul atenției după ce a criticat aspru afirmațiile lui Florin Ristei despre folosirea literelor ”â” și ”î” în limba română. Într-un episod recent al emisiunii „În Gura Presei”, Badea a răspuns discuțiilor purtate de Ristei și Speak în mediul online, acuzându-i de răspândirea unor informații eronate, folosindu-se de un ton dur pentru a-și exprima opiniile.
Mircea Badea îl critică pe Florin Ristei
Totul a început cu o conversație între Florin Ristei și Speak, care au discutat despre regulile ortografice și utilizarea literei „â” în limba română. Această dezbatere a ajuns rapid în vizorul lui Mircea Badea, care a analizat în detaliu afirmațiile făcute de artist.
„Pentru mine, așa ceva este odios. Ceea ce am văzut noi este odios. Absolut odios. Eu sunt un tip, la bătrânețe, absolut tolerant. (…) Secvența asta m-a băgat în roșii. Deci vine Gigel ăsta, Ristei sau cum îl cheamă, care e un tefelist, asta nu o spun ca pe ceva negativ, ci îl încadrez corect, obiectiv”, a declarat prezentatorul, exprimându-și indignarea față de ceea ce el consideră a fi o interpretare greșită.
În cadrul emisiunii sale, Mircea Badea a criticat dur explicațiile lui Ristei, susținând că artistul nu s-a documentat corespunzător înainte de a face afirmații publice.
„â nu este o invenție comunistă. E o minciună. Nu e adevărat. Este și o prostie, și o minciună, și ne mai și spune că s-a documentat. Unde s-o fi documentat, probabil pe Facebook”, a punctat jurnalistul.
Prezentatorul a subliniat că regulile ortografice referitoare la litera ”â” au fost corectate de Academia Română în 1993, după ce regimul comunist din anii 1950 a alterat limba română.
„Comuniștii ăia din anii 1950, crânceni, au transformat limba română într-un fel comunistoid și neștiințific și incorect din multe puncte de vedere. În 93 Academia Română a zis să ne revenim inclusiv la nivel de â și sunt/suntem”, a explicat Mircea Badea.
Citește și: Andreea Popescu a rămas fără un ajutor de nădejde. Bona influenceriței a demisionat: „Ne va fi dor de tine”
Critici la adresa mediului online
Pe lângă dezbaterea despre litera ”â”, Mircea Badea a adus în discuție și superficialitatea cu care sunt tratate subiectele de acest tip în spațiul online.
„Deci forma asta de viață, Ristei, sau cum îl cheamă, spune o cretinătate, o monstruozitate”, a declarat prezentatorul, referindu-se la informațiile pe care artistul le-a împărtășit publicului.
În finalul intervenției sale, Mircea Badea le-a sugerat celor care abordează teme complexe să se documenteze serios înainte de a face comentarii publice.
„Lăsați subiectele astea că vă depășesc cu mult. Mergeți și cântați la nunți. Nu e vorba că sunteți inculți, că incult sunt eu, voi sunteți analfabeți”, a concluzionat prezentatorul.
Sursă foto: Instagram, Facebook
Ultima modificare august 3, 2026 5:19 pm