Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
De câteva luni, numele lui Laurențiu Reghecampf este pe buzele tuturor datorită scandalului iscat în urma deciziei de a divorța de Anamaria Prodan după 13 ani de căsnicie. Antrenorul Universității Craiova a fost mereu discret cu privire la viața sa privată, iar când a ales să dea detalii personale legate de familia sa a făcut-o de fiecare dată cu multă sinceritate.
Laurențiu Reghecampf a dezvăluit recent, în cadrul podcastului “Fiță cu Adiță”, de la Kanal D, un episod dureros din trecutul său, mai exact din căsnicia cu Mariana Pfeiffer. Laurențiu și Mariana au avut o fiică, pe nume Ana Lisa, care, din nefericire, a decedat pe când avea un an și câteva luni, din cauza unei malformații cardice congenitale numită în termeni medicali “tetralogia Fallot”.
Antrenorul și-a reamintit cu multă durere în suflet despre acel episod terifiant prin care niciun părinte nu ar trebui să treacă.
“A fost o perioadă foarte grea pentru mine, pentru că Ana Lisa a murit la 1 an şi 2 luni. Ne-am dat seama că are o boală care se numea tetralogie, camerele inimii nu se formaseră exact. şi ne-am dat seama de asta pe la 6 luni, ea obosind când mânca. I se învineţeau buzele şi ne-am dus la un control, unde ni s-a spus că vom ajunge la operaţie. Am făcut operaţia atunci la Cluj, la un profesor foarte mare, operaţia a reuşit, dar din păcate a făcut o pneumonie şi nu a reuşit până la final. (…)
Pentru mine a fost mai uşor să trec, fiind mai mereu plecat, mai greu a fost pentru fosta mea soţie, care a trebuit să treacă singură prin această perioadă. Nu este un moment uşor atunci când îţi pierzi un copil, este cel mai tragic”, i-a povestit tehnicianul moderatorului podcastului.
„Mama are cancer și urmăm un tratament. Am fost cu ea în Turcia, i-am făcut niște analize. Face chimioterapie, deja a terminat a șaptea sau a opta ședință și este mult mai bine, din ce îmi spune ea și din ce îmi spun doctorii.
Sperăm să o operăm înainte de Revelion sau la anul, vedem în funcție de ce se întâmplă în perioada următoare. Sper să treacă. Mama e foarte puternică. Am o fermă la Snagov și își petrece majoritatea timpului acolo, așa că are activitate. Lucrul acesta o ajută foarte mult. Sunt anumite momente pe care le-aș șterge, dar fac parte din viața mea. Până nu ai parte de lucruri grele, nu le poți vedea pe cele frumoase”, a adăugat Laurențiu Reghecampf.