Irina Begu, locul 472 WTA, s-a căsătorit civil pe 8 august 2026 cu antrenorul său, Victor Crivoi. Ceremonia a avut loc la primărie, alături de apropiați, marcând un nou capitol emoționant în viața sportivei.
Irina Begu și Victor Crivoi s-au căsătorit civil
Irina Begu, una dintre cele mai apreciate jucătoare de tenis ale României, trăiește o perioadă plină de schimbări. După o serie de accidentări care i-au afectat cariera sportivă, jucătoarea a făcut un pas important în viața personală: s-a căsătorit cu antrenorul său, Victor Crivoi.
Ceremonia civilă a avut loc pe 8 august 2026, iar sportiva a împărtășit vestea cu fanii săi printr-un mesaj emoționant pe rețelele sociale: „Mr. & Mrs. Crivoi și 08.08.2026”.
Potrivit Gazeta Sporturilor, evenimentul a fost unul discret, cu prezența celor mai apropiați prieteni și membri ai familiei.
Victor Crivoi, fost jucător de tenis cu cea mai bună clasare pe locul 75 ATP în august 2009, a fost alături de Irina Begu nu doar în viața personală, ci și în carieră. În calitate de antrenor, el a sprijinit-o să revină în circuit după o pauză de aproape 10 luni cauzată de accidentări.
Chiar dacă la Wimbledon 2026 a fost eliminată în primul tur de britanica Katie Swan, prezența sa pe teren reprezintă un pas înainte în drumul către recuperare.
Sportiva a suferit accidentări grave
Într-o carieră marcată de momente strălucitoare, Irina Begu a cucerit șase titluri WTA și a atins cea mai bună clasare în august 2016, ocupând locul 22 mondial. În prezent se află pe locul 472.
Din păcate, anul acesta, Irina Begu nu a putut participa la turneul WTA250 de la Iași, unde triumfase în 2025.
„Am suferit fracturi la două degete de la picior, iar medicii mi-au recomandat o perioadă de recuperare. Sunt foarte tristă și dezamăgită că voi rata unul dintre turneele mele de suflet. Iașiul ocupă un loc special în inima mea. Aici am trăit unele dintre cele mai frumoase momente ale carierei mele, iar anul acesta așteptam cu nerăbdare să revin și să încerc să îmi apăr titlul”, a declarat aceasta.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Irina Begu
Sursă foto: Instagram
Ultima modificare august 10, 2026 8:54 am