Gestul soției lui Mihai Budeanu după ce s-a aflat că artistul are COVID-19

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 23 noiembrie 2020, 13:59

Spre sfârșitul săptămânii trecute, cântăreţul Mihai Budeanu, în vârstă de 44 de ani, unul dintre componenţii trupei 3 Sud Est, a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Artistul se află în stare gravă la Spitalul Municipal Mangalia, unde este internat în secția de Terapie Intensivă.

Momentan, starea lui de sănătate este delicată, iar medicii îl ţin sub observaţie şi sub tratament.

„Starea lui de sănătate nu este foarte bună. Era internat la noi în spital, pe Secţia de Terapie Intensivă. Necesita plasmă, însă unitatea noastră nu oferă, deocamdată, astfel de tratament. A fost transferat la Medgidia”, a spus, pentru Focus Press, un medic din cadrul unităţii spitaliceşti de la Mangalia.

Gestul soției lui Mihai Budeanu după ce s-a aflat că artistul are COVID-19

Citeşte şi: Andreea Marinescu are COVID-19. Cum se simte prezentatoare de știri

Soţia cântărețului, Emilia Budeanu, și copiii acestora trec acum prin clipe dificile și își doresc ca Mihai să se însănătoșească rapid și să revină acasă.

Soția sa a postat, de curând, pe rețelele de socializare o imagine emoționantă cu ei doi în care sunt foarte apropiaţi. La vederea pozei, apripiații și prietenii Emiliei și ai lui Mihai au reacționat transmițând o mulțime de mesaje de încurajare și multe urări de sănătate artistului și familiei lui.

Citește gratuit ediția de noiembrie a revistei Unica. O găsești AICI

„Multă sănătate, dragul nostru Mihai, te iubim mult…. sunt non-stop cu gandul la tine, la Vio și Laur, la toți cei dragi vouă! Te așteptăm cu drag acasă și pe scenă! 🤗😘 Emilia, ne poți spune dacă starea lui de sănătate s-a ameliorat? 😥 copiii sunt bine? Tu ești bine? Dacă putem să te ajutăm cu ceva? 😥” , „Atunci când îți va fi mai greu… să te gândești la mine mereu…🙂 Acolo suntem, Ema! O să vină acasă, Phoenix, mai strong ca inainte!”, sunt câteva dintre mesajele lăsate de internauți în dreptul fotografiei postate de Emilia.

sursa foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!