George Burcea, despre relația cu Viviana Sposub: „Există discuții în contradictoriu”

De Unica.ro, pe

George Burcea (34 de ani) și Viviana Sposub (24 de ani) formează un cuplu din august 2020. Perechea s-a cunoscut în timpul filmărilor show-ului „Ferma”, de la Pro TV.

George Burcea, despre relația cu Viviana Sposub: „Există discuții în contradictoriu”

„Ca în orice cuplu, există discuții în contradictoriu. O dată cedez eu, o dată ea, sau de două ori eu, o dată ea. Am reușit să găsim calea de mijloc, încât să conștientizăm ce nu e bine”, a declarat actorul pentru Playtech.

„Mie îmi place ce se întâmplă în relația noastră. După o discuție aprinsă, nu lăsăm supărarea să se ducă la nesfârșit. Și acesta poate fi un secret al unei relații reușite. Ok, te cerți, pleci, iei o țigară, o cafea, apoi spui iartă-mă, n-am știut, etc. Cu cât sunt mai calde lucrurile, cel puțin în cazul nostru, cu atât se rezolvă mai repede. Dacă lași în tine, te macină”, a completat.

George Burcea Viviana Sposub

Despre nuntă, George a mai spus: „Relația noastră e oficializată de când am ieșit din «Fermă». Pasul următor nu știm când îl vom face. Mai am mici chichițe de rezolvat din trecutul meu. Dar cel mai important e că noi ne iubim. Așa cum în «Fermă» am luat lucrurile pas cu pas, după doi ani de relație, lucrurile se iau tot pas cu pas. Mai devreme sau mai târziu, vom face și acel mare pas”.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

George Burcea, ironie despre Andreea Bălan. Nicoleta Dragne a reacționat la mesajul postat de actor

Viviana Sposub, reacție la discursul instigator la violență împotriva femeilor al lui George Burcea

Viviana Sposub, declarații ironice despre divorțul dintre George Burcea și Andreea Bălan. „Eu sunt Viviana, spărgătoarea de case”

„Cred că mai avem de așteptat până la nuntă, până la copii. Luăm totul treptat, fiecare etapă a relației. El mai are treburi de rezolvat și atunci nu cred că ar trebui să grăbim lucrurile. Ne bucurăm de moment. Abia aștept să fiu mireasă și să fiu mamă. Dar, cum am spus, nu vreau să mă grăbesc. Vreau să vină totul de la sine și cu siguranță, când va dori Dumnezeu și când va veni momentul, mă voi bucura de ce mi se întâmplă”, mărturisea și Viviana în mai 2022, pentru EGO.ro.

„Au fost momente dificile în relația noastră, așa cum cred că orice cuplu întâlnește la un moment dat. Niciodată nu m-am gândit să mă despart de George și cred că nici el nu a făcut acest lucru pentru că suntem prea frumoși împreună (râde). Ar fi păcat să pierdem ce am construit împreună. Trecem peste orice moment dificil și ne gândim că scopul nostru este să fim fericiți împreună”, a mai spus prezentatoarea TV.

În martie 2020, George Burcea s-a separat de artista Andreea Bălan (37 de ani), după o relație de 4 ani și jumătate și o căsnicie de doar câte luni. Actorul și solista au împreună două fiice, Ella Maya (5 ani) și Clara Maria (3 ani).

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!