Iată cum arată familia regală a Japoniei!

De Geo Berciu pe

Un cadou nesperat pentru presa din întreaga lume a fost făcut de către prinţul moştenitor la Japoniei, Naruhito, cu ocazia împlinirii a 54 de ani: o şedinţă foto alături de soţia şi fiica lui.

Chiar dacă familia moştenitoare a Tronului Crizantemelor este o prezenţă activă la evenimentele oficiale ale ţării, o fotografie în care să apară prinţul Naruhito, prinţesa Masako şi fiica lor Aiko, ca să nu-l punem la socoteală pe câinele familiei, Yuri, este destul de rară.
Naruhito, prinţul moştenitor al Japoniei, este cel mai mare fiu al împăratul Akihito şi al împărătesei Michiko şi cel care va continua monarhia în Japonia. După ce a obţinut un master în istorie în ţara lui natală, prinţul a studiat în Anglia, la Oxford, de unde s-a întors ca un mare admirator al civilizaţiei occidentale.
Iată cum arată familia regală a Japoniei!

Cu actuala lui soţie, prinţesa Masako, s-a cunoscut în timpul unei recepţii organizată la reşedinţa monarhilor. Dacă prinţul părea că s-a îndrăgostit imediat de tânăra diplomată, Masako ar fi refuzat de-a lungul a mai mulţi ani cererea de căsătorie din partea prinţului. Motivul? Teama faţă de viaţa de la curtea imperială, supusă unor reguli stricte, rigide, şi dorinţa puternică de a-şi urma cariera începută în diplomaţie. Dând însă dovadă de o tenacitate ieşită din comun, prinţul a curtat-o şapte ani până a convins-o să-i devină consoartă pe licenţiata de Harvard.
Iată cum arată familia regală a Japoniei!

După naşterea fetiţei ei, în 2001, prinţesa a trecut printr-o perioadă de depresie din cauza dificultăţii de a se adapta la stricta viaţa strictă de la palat, ceea ce a ţinut-o departe de ochii lumii câţiva ani buni. Din toamna lui 2006, a început să-şi reia unele din activităţile oficiale, părând astfel că a învins angoasa care o chinuia şi că a părăsit turnul de fildeş în care singură se închisese. Acum, apare alături de soţul ei în mod frecvent, ami ales că acesta a preluat, din 2012, din îndatoririle oficiale ale împăratului Akihito, cu scopul de a relaxa agenda tatălui său, împovărat de vârstă şi de probleme de sănătate.
Iată cum arată familia regală a Japoniei!

Împăratul (Tenno) încă mai este considerat sufletul Japoniei, reprezentând ceva la care japonezii, în ciuda privirilor îndreptate spre viitor, încă mai ţin extrem de mult: spiritul Yamato şi vechile virtuţi japoneze.
(Sursa foto: Hepta)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro