Emilia Ghinescu (43 de ani) a dezvăluit care sunt trucurile la care apelează pentru a fi mereu în cea mai bună formă. Îndrăgita cântăreață de muzică populară se mândrește cu o siluetă de zile mari, dar pentru a arăta atât de bine, Emilia are un program strict de mers la sală. Emilia Ghinescu are trei copii, doi din fosta căsnicie – Erica și Andrei, și o fetiță, Anastasia, din relația cu actualul partener de viață, Sebastian Albăstroiu. Cu toate că are un program zilnic încărcat, fiind nevoită să se împartă între carieră și familie, solista reușește să găsească timp și pentru mersul la sală.
Vin la sală de patru ori pe săptămână și când pot în fiecare zi în afară de sâmbătă și duminică pentru că atunci fac sport la evenimente și vreau să spun că am prins drag pentru că văd rezultate. Erica face sală, dar ea m-a determinat să fac sală pentru că o duceam la sală de trei ori pe săptămână.
La indemnul ei am mers la sală și îi mulțumesc din suflet.
Nu am complexe, însă dacă am avut ceva care să nu-mi placă la mine, am remediat lucrul respectiv. Eu am o vorbă, că intru în ”service”, ca să remediez problema. Nu sunt genul de om care să capete vreo frustrare că nu-mi place ceva la mine – a dezvăluit Emilia Ghinescu, la Antena Stars.
Cât despre operațiile estetice, cântăreața a recunsocut că are o singură intervenție, la nivelul bustului, făcută după nașterea celui de-al treilea copil.
Singura operație estetică pe care o am este operația de sâni, argumentarea mamară pentru că este normal, am trei copii. După trei sarcini nu poți să mai arăți cum arătai la 20 de ani. La față n-am nicio operație estetică – a adăugat Emilia Ghinescu.