Diana Mihăilă, primul blogger specialist în soluții de organizare din țară: „Metoda mea îi ajută pe proaspeții părinți să creeze un flux eficient al spațiului și îi învață pe cei mici să prețuiască ceea ce îi înconjoară”

De Elisabeta Cosmescu, pe

Pentru Diana Mihăilă, primul blogger specialist în soluții de organizare din țară, proiectele vorbesc de la sine. A creat o metodă de organizare dedicată părinților cu copii mici, dar și un program de punere în ordine cu sens a lucrurilor casei, care a fost inclus de Parlamentul European în rândul inițiativelor cu impact pozitiv. A fondat cea mai mare comunitate online de profil din România… și asta nu e tot!

Înainte să începi să ne povestești despre proiectele tale, spune-ne ce înseamnă pentru tine „acasă”?

Acolo unde îmi este soțul și unde îmi sunt copiii este acasă. Căminul e locul în care fericirea are cea mai pură formă, unde ne depozităm amintirile, dar și unde ne descărcăm grijile.

Ești primul Master Professional Organizer din România, cu acte în regulă. Povestește-ne câteceva despre certificările tale. Când le-ai obținut și ce au validat acestea?

Prima certificare am obținut-o în 2017, când fiul meu cel mare, Alexandru, era doar un bebeluș. Ani de-a rândul am căutat să mă specializez, pentru că simțeam organizarea în natura mea. Ca jurnalist, am scris aproape o decadă despre casă și grădină, dar voiam mai mult decât o ierarhizare corectă a informațiilor. Planificarea a fost partea constantă, iar creativitatea și dorința de a inova au constituit elemente care au condus la masterul din 2019.

Citește și:
Designerul Stephan Pelger, despre ținutele pe care le creează cu dăruire: „Mă bucur să văd că talentul meu aduce multă energie bună celor din jur”
Feng Shui și spațiul de lucru – cum îl decorezi pentru productivitate maximă și stare de bine
Cum să decorezi camera copiilor. 6 lucruri distractive și educative în același timp

Ce a trebuit să faci, mai concret, pentru obținerea masterului?

La înscriere a trebuit să propun un proiect. Am considerat că e cel mai potrivit moment să testez validitatea metodei de organizare pe care o creasem și care era axată pe primii trei ani din viața unei familii cu cel puțin un copil. Metoda este evolutivă și îi ajută pe proaspeții părinți să creeze un flux eficient al spațiului și al lucrurilor, dar, totodată, îi introduce pe cei mici în atmosfera casei, învățându-i să identifice și să prețuiască ceea ce îi înconjoară.

Marea Organizare, programul pe care l-ai creat pentru punerea în ordine a casei, a fost inclus de Parlamentul European în rândul inițiativelor cu impact pozitiv pe scară largă. Cărui fapt se datorează succesul proiectului și ce a presupus acesta?

O înlănțuire de proiecte mici ne aduce mai aproape de cele complexe, pe care le vom gestiona mai ușor datorită experienței dobândite din practica anterioară. Acesta e secretul succesului programului gratuit #MareaOrganizare. Având în vedere interacțiunea și efectele benefice asupra stării de bine ale unui proces de rânduire cu sens, în vara lui 2020, Parlamentul European a inclus programul în rândul inițiativelor cu impact pozitiv pe scară largă în contextul pandemiei, declarând #MareaOrganizare„empowering story”. Pentru mine a fost o nouă confirmare a impactului fabulos pe care comunitățile îl pot avea.

Prima variantă a programului a fost lansată în octombrie 2018. Cât de accesat a fost în decursul anilor?

După trei maratoane în comunitatea de pe Facebook, am depășit 20000 de descărcări ale planului de organizare. De atunci și până acum am ajuns să parcurgem activitățile împreună de două ori pe an, o dată cu o lună înainte de Paște și în tradiționalul octombrie.

Ce feedback ai primit de la cei care au avut experiența unor astfel de „maratoane”?

Cel mai des îți spun că se simt mai fericite și mai relaxate, fiindcă au dat ce le prisosea și au depozitat mai eficient ceea ce au ales să păstreze.

Care sunt temele pe care le abordează userii cel mai des pe rețelele de socializare? Găsești întotdeauna soluții pentru ei?

Comunitatea se bazează pe schimbul continuu de informații. Discutăm adesea despre organizarea hainelor, a jucăriilor și a documentelor, dar, în egală măsură, suntem interesați de aspecte care țin de organizarea pe plan personal, de la gestionarea mai bună a banilor, a timpului și a resurselor. Ne preocupă și aspecte legate de sustenabilitate, de reciclare și de reutilizare.

Dacă ar fi să faci un top 3 tips&tricks pentru organizarea casei, ce sfaturi le-ai oferi celor care abia s-au mutat într-o locuință nouă?

  1. Să înceapă cu proiecte mici, pe care le pot vizualiza și pe care simt că le pot gestiona.
  2. Să nu mute surplusul cu ei, ci să ia doar ceea ce știu unde, când, cum și cât vor întrebuința.
  3. Să sorteze și să depoziteze în funcție de asocierile firești și de felul în care folosesc fiecare spațiu și obiect în parte.
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!