Cuplurile de vedete de la Hollywood care s-au căsătorit în anul 2022

De Unica.ro, pe

În 2022, mai multe cupluri de vedete de la Hollywood au decis să facă pasul cel mare și să se căsătorească.

Fie că au avut parte de o ceremonie restrânsă sau una extravagantă, mai multe cupluri de la Hollywood au făcut în 2022 pasul cel mare, luând decizia de a spune „da” unei vieți împreună. Află mai jos care sunt celebritățile de la Hollywood care își unesc destinele anul acesta.

Kourtney Kardashian și Travis Barker

În data de 15 mai, Kourtney Kardashian și Travis Baker s-au căsătorit în Santa Barbara, California, Statele Unite ale Americii. Ei au fost văzuți la casa civilă alături de bunica lui Kourtney, Mary Jo Campbell, și tatăl lui Travis, Randy Barker. Ulterior, cuplul fericit a plecat într-o decapotabilă pe care scria „Proaspăt căsătoriți”. O săptămână mai târziu, Kourtney și Travis au avut o ceremonie extravagantă în Portofino, Italia, petrecerea durând zile întregi.

Cuplurile de vedete de la Hollywood care s-au căsătorit în anul 2022

Ne-Yo și Crystal Renay

Relația dintre Ne-Yo și Crystal Renay este una specială. Cei doi s-au mai căsătorit o dată în februarie 2016. Însă în martie 2020, Ne-Yo a vrut să divorțeze. S-a răzgândit ulterior, spunând că pandemia i-a salvat căsnicia. A cerut-o din nou în căsătorie pe Crystal la finalul anului 2020. Cei doi s-au căsătorit din nou pe 24 aprilie, anul acesta, pe un acoperiș din Las Vegas, într-un decor care a cuprins 10.000 de trandafiri. Acolo, Ne-Yo a cântat mai multe dintre hiturile sale.

Citește și: Femeile celebre cu care a fost Elon Musk până acum

Citește și: Ce spune Lidia Buble despre Răzvan Simion la 2 ani de la despărțire

Citește și: Cum arată apartamentul în care locuiesc Vladimir Drăghia și soția lui, Alice Cavaleru

Citește și: Cum arată și ce face acum primul soț al lui Meghan Markle. Bărbatul s-a recăsătorit și are două fiice

Brooklyn Beckham și Nicola Peltz

Brooklyn Beckham și Nicola Peltz s-au căsătorit în Palm Beach, Florida, Statele Unite ale Americii, în data de 9 aprilie a acestui an. La nuntă au participat și alte vvedete, cum ar fi Serena și Venus Williams, Eva Longoria și Gordon Ramsay. Mirele și mireasa s-au cunoscut în 2017, dar relația lor a început abia în 2019. S-au logodit în 2020, iar de atunci și-au făcut numeroase tatuaje unul pentru celălalt. Brooklyn și-a tatuat o imagine cu ochii lui Nicola, un bilețel de dragoste de la ea, și numele bunicii ei decedate, pe când Nicola și-a tatuat numele partenerului ei pe spate.

Ewan McGregor și Mary Elizabeth Winstead

Pe 22 aprilie, Ewan McGregor și Mary Elizabeth Winstead s-au căsătorit. A fost o petrecere simplă și restrânsă, doar pentru familie și prietenii apropiați. Cei doi s-au cunoscut în 2016, lucrând la serialul „Fargo”. Ewan a divorțat ulterior de femeia cu care a fost 22 de ani, Eve Mavrakis, iar Mary Elizabeth a divorțat de partenerul ei, Riley Stearns, după șapte ani de mariaj.

Foto – Instagram, Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!