Cum arată și cu ce se ocupă acum solista Cristiana Răduță

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 25 august 2022, 16:35

Cristiana Răduță (45 de ani) a debutat pe micul ecran la sfârșitul anilor ’90, ca asistentă TV în show-ul „Roata norocului” de la Pro TV. Ulterior, Cristiana s-a îndreptat către o carieră muzicală, la care a renunțat în favoarea primei sale pasiuni, actoria.

Cum arată și cu ce se ocupă acum solista Cristiana Răduță

Cristiana a urmat Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, în prezent făcând parte din echipa Teatrului Metropolis.

„Nu știu alții cum sunt, dar eu nu am fost, nu sunt și nu vreau să ajung vreodată un «nume» în «agenda» mondenă. Am învățat că fiecare clipă din existența mea poate fi veșnic frumoasă, dacă știu cum s-o trăiesc, dacă vreau să n-o irosesc”, mărturisea Cristiana în trecut pentru Pro TV Magazin, potrivit Libertatea.

În anul 2016, Cristiana a jucat în piesa de teatru „Jurnalul plăcerii”, alături de actorul Marius Bodochi. Cântăreața a renunțat în ultimii ani la aparițiile provocatoare, adoptând un stil mult mai conservator. Menține distanța față de presă, se machiază discret și nu dorește să fie în centrul atenției.

Cristiana RăduțăIcon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 7)

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Vlăduța Lupău a revenit pe scenă la mai puțin de o lună de la naștere. Cum se împarte solista între carieră și familie

Citește și: Mihai Trăistariu, despre Antonia: „E frumoasă și are concerte. Pentru că e frumoasă”

Citește și: INTERVIU. Dana Rogoz, despre provocările vieții de actor: „Trebuie să te împaci cu faptul că profesia asta ține foarte mult de șansă”

Cristiana a fost remarcată la „Roata norocului”, ulterior propunându-i-se să apară în revista Playboy. Mai târziu devine una dintre dansatoarele trupei 3 Sud Est, în cele din urmă lansându-se în muzică.

În anii 2000, Cristiana lansa albumul său de debut cu piesele „Voi fi a ta”; „M-ai mințit”; „Epilog”, „Anii ce-au trecut”; „Îngerul meu” și „Amor, Amor”, al cărei videoclip era cel mai scump din România la acea vreme, în valoare de aproximativ 50.000 de dolari.

În anul 2002, alături de trupele 3 Sud Est și Animal X, Cristiana merge în turneul „Antidrog”, care a avut peste două milioane de spectatori în toată România. În aceeași perioadă, solista apare în revista Playboy. Ar fi avut două încercări de revenire, în 2004 și în 2008, în cele din urmă retrăgându-se alături de soțul ei, Costel Bobic, pe atunci acționar majoritar al casei de producție „Music & Music”, în Monaco.

Cristiana și Costel s-au căsătorit în Paris, în prezența unui grup restrâns de prieteni, în primăvara anului 2002. După nuntă, Cristiana semnează un contract cu Teatrul Mic, unde joacă în piesa „Popcorn”. Demisionează la scurt timp, însă, după ce unul dintre colegi, Vitalie Bantas, îi face avansuri, potrivit Libertatea.

Foto: Libertatea.ro; Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!