Cosmin Olăroiu, despre viața de familie: „Faptul că m-am căsătorit devreme…”

Cosmin Olăroiu și soția sa, Luminița, formează un cuplu de peste 30 de ani și împreună îl au pe fiul lor, Daniel. Chiar dacă s-a căsătorit devreme, la vârsta majoratului, pentru antrenor familia a fost și va fi mereu esențială.

Invitat la Podcastul lui Damian Drăghici, Cosmin Olăroiu recunoaște că dacă nu s-ar fi așezat la casa lui, ar fi reușit mai puțin în viață: „aș fi fost de cealaltă parte a gardului din cauza firii mele pe care o aveam și instinctelor de care eram condus. Faptul că m-am căsătorit devreme mi-a schimbat total percepția despre viață și atunci m-am retras și mi-am văzut de drumul meu. Când ești singur, te mulțumești cu puțin, dar eu aveam familie, copil și trebuia să realizez mai mult. Vezi în ochii lor bucuria și atunci e cea mai mare satisfacție”, a povestit Olăroiu.  

Mesajul antrenorului pentru generația tânără

Fostul jucător îi roagă pe tineri să facă ceea ce cred și ceea ce simt, fără să se lase influențați într-o societate ghidată: „să nu țină cont de regulile societății, pentru că regulile sunt ca să rămânem ceea ce suntem. Știm care sunt percepțiile despre români în alte țări. Sunt convins că suntem o nație cu foarte mare potențial. Văd niște tineri care sunt extraordinari. Dacă vor reuși să facă, să învețe, să se ducă, orice cred ei că-i ajută să reușească în viață, cred că vom reuși să schimbăm ceva în societatea asta. Numai ei pot schimba, dar nu după reguli, ci după ce vor învăța”, a mai continuat el la podcastul lui Drăghici.

Cosmin Olăroiu, de la jucător la antrenor

Fostul jucător de fotbal, deși mai avea un an de contract, a decis să renunțe. Avea 31 de ani când a început să antreneze: „am avut o problemă la coloană când eram mai tânăr, mi s-a interzis să mai joc, am început să mă gândesc la alte variante, apoi am ales și am terminat la 26 de ani școala de antrenori, cu o notă maximă”, și-a amintit el. 

În prezent, a devenit noul antrenor al Sharjah FC, potrivit comunicatului oficial al clubului de fotbal, care se află în prima ligă din EAU. Deși clubul l-a prezentat oficial, Olăroiu susține că există doar un acord verbal în acest moment.

Antrenorul se află din nou în Emirate, după ce a activat în alte șapte sezoane (2011-2018), câștigând al treilea cel mai mare salariu din carieră. În România, s-a ocupat de FC Național (n.r. AFC Progresul București), FCSB, Poli Timișoara. Din 2007, a câștigat peste zece trofee în Asia (Arabia Saudită, Qatar, Emirate și China).

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!