Connect-R își amintește de cel mai cool moment din școală: „Am ales să dansez pe o piesă a lui Michael Jackson și am reușit să-i uimesc pe toți cu mișcările mele”

De Elisabeta Cosmescu, pe Ultimul update Miercuri, 15 septembrie 2021, 09:07

Odată cu începerea școlii am fost curioși să aflăm de la Connect-R care a fost cel mai frumos moment legat de aceasta, iar artistul și-a adus aminte cu plăcere de mențiunea pe care a primit-o în clasa a cincea. În plus, cântărețul nu a ezitat să ne povestească despre clipele când, la final de an școlar, a avut ocazia să fie protagonistul unui extraodinar show de dans.

„Îmi aduc aminte în clasa a cincea că am luat o mențiune, de altfel și singurul meu premiu din școală. Legat de asta, urmând serbarea de sfârșit de an, organizatorii m-au rugat să realizez un moment de dans. Eu eram dansator la Clubul Primavera, de la Palatul Copiilor, așa că mi-a fost ușor să gândesc câteva momente artistice, care s-au dovedit a fi mai apoi foarte apreciate de toți elevii din școală. Mi-am ales atunci să dansez pe piesa Billie Jean a lui Michael Jackson și am reușit cu ușurință să-i uimesc pe toți cu mișcările mele. Mi-aduc aminte că am ramas foarte apreciat printre colegi pentru prestația mea. ”

Citește și:
Roxana Nemeș ne-a spus la Unica Urban Party cum a reușit să slăbească și să se mențină
Flavia Mihășan și-a botezat fiul cel mic. Tudor nu a fost scufundat în cristelniță
Ținutele vedetelor la MET Gala 2021
Simona Halep și Toni Iuruc, în fața ofițerului stării civile. Cei doi formează un cuplu din anul 2019

Artistul de muzică hip-hop & pop ne-a mai vorbit și despre strictețea profesorilor și situațiile de care încerca să se ferească în perioada de gimnaziu.

„Dacă întârziam sau ne prindeau profesorii că pupam vreo fată, ne băteau la palmă cu rigla foarte tare. Era o strictețe imensă în școli pe vremea mea. Acum nu cred că mai e cazul de așa ceva. Și mai cred că uneori acea strictețe era absurdă. Fetița mea, nu se mai lovește acum de tipul ăsta de sistem. Chiar am avut grijă ca ea să fie ferită de toate astea. Să îi fie drag de profesori, să învețe lucruri de la ei, ca să meargă la școală cu plăcere”, a mărturisit artistul.

Connect-R își amintește de cel mai cool moment din școală: „Am ales să dansez pe o piesă a lui Michael Jackson și am reușit să-i uimesc pe toți cu mișcările mele”

Maya (7 ani) a venit pe lume pe 25 ianuarie 2014. Deși s-au despărțit de aproape trei ani, Connect-R și fosta lui soție, Misha preferă să păstreze legătura, crescând-o împreună pe fetița lor.

Connect-R își amintește de cel mai cool moment din școală: „Am ales să dansez pe o piesă a lui Michael Jackson și am reușit să-i uimesc pe toți cu mișcările mele”

Artistul este simte în al noulea cer de fiecare dată de câte ori este alături de micuța lui, iar acest lucru este lesne de văzut chiar și în social media. Connect-R nu ratează nicio ocazie de a publica pe contul oficial de Instagram imagini în care apare alături de fetița lui și fosta soție.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!