Simona Gherghne a vorbit despre felul în care reușește să mențină echilibrul între carieră și viața personală. Ea a vorbit despre faptul că a luat o decizie împreună cu soțul ei.
Simona Gherghe are peste 20 de ani de carieră în televiziune. Ea este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare și prezențe de pe micile ecrane. Recent, vedeta a vorbit despre cum își organizează viața astfel încât să păstreze un echilibru între viața personală și cea profesională.
„Iubesc televiziunea, fac asta de aproape 24 de ani. Dar, totuși, e un job (zâmbește), avem cu toții zile mai bune, zile mai proaste. Încerc să mă ajut prin sport, e important să dorm bine noaptea, să îi știu bine pe toți ai mei, să găsesc timp pentru mici plăceri.
Asta mă ajută. (…) Cred că ține de firea mea. Așa sunt și în viața mea de zi cu zi. Am puțini oameni alături, chiar de foarte mulți ani. Eu mă încarc printre cei dragi mie, nu mă simt confortabil în locuri mondene”, a spus Simona Gherghe vedeta pentru viva.ro.
Ea a vorbit despre faptul că alături de soțul ei a luat decizia de a nu își expune copiii pe rețelele sociale. Aceștia ar trebui să decidă singuri când să fie cunoscuți, este de părere prezentatoarea.
„Când vine vorba de expunerea copiilor, aceasta este o decizie pe care am luat-o împreună cu Răzvan, soțul meu, și încă ne ținem de ea. Copiii nu au ce să caute pe social media. Când va fi dorința lor să apară, mai discutăm”, a mai declarat Simona Gherghe.
Secretul căsniciei fericite
Simona Gherghe a vorbit despre relația cu soțul ei și spune că nu există o rețetă a unui cuplu fericit. Ea este de părere că nu e suficient să existe doar iubire și că există alte lucruri esențiale într-o relație.
„Dacă ar exista, nu ar mai fi divorțuri (zâmbește), oamenii caută și se caută. Dacă se găsesc, e o călătorie pe care un cuplu o parcurge, cu bune și rele. Doar iubirea nu ajunge! Mai trebuie și respect, înțelegere, mici compromisuri, generozitate și susținere reciprocă. Și fără concurență între parteneri, ar trebui să facă echipă. Cam de asta cred eu că e nevoie într-un cuplu”, a spus vedeta.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.