Home > Vedete > Ce a decis să facă fiul cel mare a lui Alexandru Arșinel cu casa din Dolhasca a tatălui său. Cei doi băieți și-au împărțit averea după moartea actorului
Ce a decis să facă fiul cel mare a lui Alexandru Arșinel cu casa din Dolhasca a tatălui său. Cei doi băieți și-au împărțit averea după moartea actorului
În doar o săptămână se vor împlini trei ani de la moartea lui Alexandru Arșinel. Bogdan, fiul cel mare al regretatului actor, a luat o decizie importantă privind casa din Dolhasca a tatălui său. Acesta era locul în care Arșinel s-a născut, a copilărit și în care a trăit mult timp, inclusiv în ultima parte a vieții.
Bogdan, fiul cel mare a lui Alexandru Arșinel a moștenit casa din Dolhasca
După ce Alexandru Arșinel a murit, Bogdan, fiul cel mare, a fost cel care a moștenit casa de vacanță de la Câmpina, două terenuri la Dolhasca și Crevedia, dar și o mașină. Cristian, fiul cel mic, a primit casa din Sinaia și vila de pe litoral, printre altele.
Bogdan Arșinel a decis că a predat casa din Dolhasca primăriei, pentru a o face casă memorială, iar dacă lucrările merg bine, în primăvara anului viitor va fi inaugurată.
„Am predat-o, într-o anumită formă, primăriei orașului Dolhasca. Sunt ceva proiecte de viitor, pentru comemorarea tatălui meu. Avem pentru primăvara anului viitor în plan câteva evenimente. Dar să vedem cu criza asta financiară dacă vor fi fonduri suficiente pentru a finaliza, de către cei de la Admnistrația Locală a orașului Dolhasca, inaugurarea casei memoriale Arșinel Alexandru.
E în curs de amenajare, cu multe obiecte de-ale tatălui, cu biroul lui de acasă, cu manuscrise, cu CD-uri cu muzica lui, cu tot ce a însemnat din punctul acesta de vedere. Odată cu acest eveniment, vor fi mai multe acțiuni„, a declarat fiul regretatului Alexandru Arșinel conform România TV.
„Nu se va organiza nimic special. E o treabă în familie, discretă, o pomenire creștinească. Sunt clipe în care-ți aduci aminte cu bucurii și cu puțin regret. Dar asta e viața, rămânem cu amintirile frumoase. Sunt și mici regrete vizavi de anumite lucruri care nu ar fi trebuit să se întâmple. Dar istoria va consemna la un moment dat’, a mai spus Bogdan Arșinel.
Cei doi fii ai regretatului actor și-au împărțit averea după moartea părinților
Cei doi fii ai lui Alexandru Arșinel și-au împărțit moștenirea lăsată de tatăl lor, iar Bogdan a spus că lucrurile au fost clare de la bun început în familia lor.
Alexandru Arșinel a lăsat în urmă o moștenire destul de mare. El deținea patru terenuri: două la Sinaia și Samuraș – Crevedia, și alte două, în cotă parte, la Dolhasca, locul în care a copilărit.
Regretatul actor mai avea și un apartament în București și trei case de vacanță în țară.
Bogdan, fiul cel mare, a primit, pe lângă terenuri, o casă de vacanță în Câmpina, una la Crevedia și alta la Dolhasca.
Alexandru Cristian Arșinel, fiul cel mic, a moștenit alte două proprietăți. Cei doi băieți s-au înțeles de la început cu privire la moștenire și nu au fost probleme. Bogdan a explicat că nu dorește să dea amănunte cu privire la împărțirea averii.
„Prea puțin contează cum s-a împărţit averea. Problemele astea nu intereseaza tot poporul. Sunt lucruri personale de familie. Vă pot spune că la noi, lucrurile au fost clare dinainte și dintotdeauna”, a declarat Bogdan.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.