Carmen Brumă a luat locul întâi la cursa Bucharest Intenational 10K desfășurată duminică în București. Vedeta a participat la competiție inclusiv alături de 800 de oameni din 20 de țări, printre care nume celebre din atletismul românesc precum Gabriela Szabo, Constantina Diță, Anișoara Cușmir și Paula Ivan, și a obținut locul fruntaș la categoria sa. Mai exact, a alergat 10 kilometri în 44,54 minute, de altfel, și cel mai bun timp al său de până acum.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
„Sunt foarte fericită că am reusit să scot la Bucharest International 10 k cel mai bun timp al meu de pana acum pe distanța de 10 km , 44.54 Mărturisesc că locul 1 la categoria mea de vârstă a fost o surpriză cu atât mai mult cu cât la această competiție au participat și atlete de performanță. Anul trecut la prima ediție a Bucharest 10 k am scos un timp care m-a dezamăgit, 53.40 minute, și mi-am propus ca la ediția de anul acesta să alerg mult mai bine. M-am antrenat singură, fără antrenor , de 3-4 ori pe săptaăână după o schemă pe care mi-am alcătuit-o singură. Nu a fost săptămână în care să nu alerg 30-40 km, chiar și la minus 15 grade. A meritat!”
Carmen Brumă a mai participat până acum la mai multe competiții de alergare, având la activ un maraton de 42,195 km și 4 semimaratoane, precum și două curse de 10 kilometri câștigate.
Bucharest International 10K este o competiție organizată de campioana mondială la maraton Constantina Diță. Traseul cursei de 10km este plat și rapid și oferă oportunitatea unui record personal competitiv pentru atleții profesioniști sau amatori.
Startul a fost dat pe Bulevardul Mareșal Constantin Prezan, între Arcul de Triumf și Piața Charles de Gaulle, iar concurenții au alergat până în centrul Bucureștiului trecând pe lângă cele mai importante obiective turistice. Sosirea a avut loc în același punct cu cel de start.