Care este starea de sănătate a actorului Ion Dichiseanu

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 31 martie 2021, 11:21

Ion Dichiseanu este internat în Spitalul Clinic de Urgență Floreasca de la începutul lunii februarie. Recent, fiica lui, Ioana, a oferit noi detalii despre starea sa de sănătate. Întreaga lor familie s-a vaccinat anti-COVID-19.

Care este starea de sănătate a actorului Ion Dichiseanu

„Este mult mai bine față de cum a ajuns la spital. Asta datorită medicilor de la Spitalul Floreasca. Noi ne rugăm să ajungă cât mai repede acasă, pentru că stă de ceva vreme acolo. Culmea e că nu a fost o suferință anume.

El este fost fumător, s-a lăsat de fumat de trei ani. A avut o saturație ușor scăzută la plămâni, nu ceva alarmant, dar așa se situa el. În noiembrie a avut simptome care i-au dat de bănuit. A făcut o radiografie și un CT, dar i s-a pus un diagnostic greșit.

L-au trimis la bronhoscopie. La 11 zile după bronhoscopie s-a prăbușit. Am aflat că fost infectat cu o bacterie, care i-a provocat o pneumonie severă bilaterală. Mulți nu ar fi trecut peste, dar Dumnezeu este lângă el și acum. El este un luptător și un om foarte puternic”, a declarat fiica actorului pentru emisiunea Exclusiv Vip de la Prima TV.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că vorbim despre tata acum la prezent. Medicii ne-au dat certitudini că el va veni repede acasă. Va avea nevoie de o recuperare. Nu a fost o infecție simplă, dar nu a fost COVID. El s-a ferit, s-a păzit, purta în permanență mască, evita aglomerația.

Chiar îmi spunea că abia așteaptă să se vaccineze. Noi toți ne-am vaccinat. Au fost mai multe momente de cumpănă pentru el. Cred că e o minune dumnezeiască. Pe el l-a ajutat că nu lua multe medicamente. Organismul lui a răspuns imediat la tratament. Lua doar pastile de tensiune înainte. Ținem legătura prin medici”, a mai spus Ioana.

Citește și:

Alex Velea și Antonia au avut COVID-19: „Am fost din ăia care la început nu au crezut”

Madonna, în ipostaze sexy la 62 de ani: „Arăți bine, dar n-ai pic de clasă”

Ce salarii au Răzvan Simion și Dani Oțil, prezentatorii „Neața cu Răzvan și Dani”

„Între mine și tata este o relație specială de prietenie. Suntem câte o jumătate de inimioară, bucățică din el sunt. Dar amândoi [mama și tata] sunt pentru mine sfătuitori.

Mă consider binecuvântată de Dumnezeu pentru relația pe care o am cu părinții, mai ales pentru profunzimea relației pe care o am cu tata. De multe ori, chiar dacă nu spun ceva, el înțelege de ce am nevoie și ce simt și e valabil și invers.

Asta pentru că petrecem foarte mult timp unul lângă celălalt. Ne bucurăm de momentele frumoase împreună. Timpul trece foarte repede atunci când ești lângă oamenii pe care îi iubești”, mai spunea Ioana Dichiseanu în trecut în emisiunea Star Matinal de la Antena Stars.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!