Când se vor căsători Nicole Cherry și iubitul ei, Florin Popa

De Adelina Duinea, pe

Nicole Cherry (22 de ani) și iubitul ei, Florin Popa (30 de ani), vor deveni părinții unei fiice anul acesta. Recent, solista a dezvăluit când plănuiesc ea și Florin să-și oficializeze relația.

Când se vor căsători Nicole Cherry și iubitul ei, Florin Popa

Între artistă și partenerul ei este o diferență de vârstă de 8 ani, diferență pe care Nicole o consideră un avantaj. „Până să fiu cu el, am mai avut așa mici copilării cu băieți care erau de vârsta mea și, sincer, nu mă regăseam.

Când eram de aceeași vârstă, mereu simțeam că eu sunt mai matură. Și de data asta chiar simt că e ceva potrivit. Adică e matur cât să poată să mă înțeleagă și câteodată să îmi facă și copilăriile, adică e frumos”, mărturisea Nicole în trecut.

Când se vor căsători Nicole Cherry și iubitul ei, Florin Popa

De curând, despre nuntă, Nicole a dezvăluit pentru Ciao: „Nu ne-am căsătorit. Am așteptat să treacă pandemia, pentru că ne-am dorit ca acest eveniment să se desfășoare într-un mod normal și să ne bucurăm de absolut toți oamenii pe care vrem să-i avem la evenimentele noastre.

Probabil anul viitor vom face nunta. Nu vreau să grăbesc lucrurile”. Într-un alt interviu oferit recent, Nicole mai spunea: „Focusul nostru este bebe, momentan”.

Citește și:

Cum se simte Nicole Cherry în al doilea trimestru de sarcină

A ținut-o ascunsă până acum! Cum arată Nikolina, fiica lui Damian Drăghici

Cristina Ich, superbă în bikini. Alex Pițurcă nu a fost de acord să publice această imagine

Cum i-a spus artista iubitului ei că vor deveni părinți

„Erau niște semne care îmi dădeau de veste, mă așteptam. Sarcina nu a fost întâmplătoare. Am lucrat la asta. Tot e o surpriză, până nu vezi testul ăla. Dar era de așteptat. Am făcut un test și a ieșit pozitiv.

Am încercat să filmez, dar s-a pus în afara cadrului pe care îl aranjasem. Trebuia să fie pentru noi și doar atât. O să fie special momentul ăsta pentru totdeauna”, a mărturisit artista la Antena Stars, potrivit Spynews.

Părinții solistei sunt nerăbdători să devină bunici, deși tatăl lui Nicole a negat inițial speculațiile referitoare la sarcină. Pentru a-și lăsa fiica să facă anunțul într-un mod special, prin lansarea piesei Scrie-mi pe suflet, George Ghinea declara pe 7 iunie 2021 pentru Impact.ro:

„Îmi doresc să devin bunic, este ceva normal, orice om își dorește acest lucru, însă nu este momentul acum pentru Nicole. Tot ce s-a spus despre ea, cum că ar fi gravidă, nu este adevărat, momentan”.

Ulterior, Nicole a declarat: „Părinții mei s-au bucurat foarte mult! Am cei mai fantastici părinți, care sunt alături de mine și mă susțin necondiționat”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!