Andrei Leonte face un teledon contra COVID-19 de ziua lui de naștere

De Laura Davidescu pe
Andrei Leonte își donează ziua de naștere printr-un teledon inedit. Artistul va serba ziua de mâine, 25 martie, când împlinește 31 de ani, strângând fonduri pentru lupta împotriva noului coronavirus.

Andrei Leonte a pregătit o nouă surpriză de ziua lui. Astfel, el plănuiește să stea, din autoizolare, toată ziua de mâine live pe rețelele de socializare, promițându-le celor care îl urmăresc mai multe momente muzicale live, precum și că va începe o nouă piesă în direct. De-asemenea, el își va suna fanii, da face sport cu ei și va intra în direct la TV și prin skype. Artistul speră să transforme cât mai multe “cadouri” pe care ar fi trebuit să le primească de ziua lui în donații pentru cadrele medicale. Banii strânși vor ajunge la cadrele medicale care luptă în prima linie împotriva COVID-19 , în cadrul campaniei organizate de ONG-ul „Dăruiește viață”.

Recent, artistul a mai avut un proiect inedit, cântând de la geamul bucătăriei “Avem monștri aici”, o piesă care transmite ideea de a ne chema unii pe alții acasă.

screenshot - cantare bucatarie Andrei Leonte

Citește și: Andrei Leonte lansează noul videoclip chiar de ziua lui

“Nu am cele mai mari canale, dar încerc să le folosesc la capacitate maximă pentru ce contează acum cel mai mult: lupta împotriva COVID-19. Și apoi mi-am dat seama că mi-aș putea folosi și ziua de nastere! În felul asta, eu simt că îmi fac o petrecere și împreună încercăm să dăm o mână de ajutor! Cred că acum trebuie să ne implicăm mai mult ca niciodată! Lucrând împreună, de la distanță, o să trecem și peste asta!”, a povestit Andrei.

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro