Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Andreea Berecleanu se numără printre cei care nu au uitat-o pe regretata Cristina Țopescu. Cele două au fost prietene adevărate, iar moartea celei din urmă a lăsat un gol adânc în sufletul prezentatoarei de știri. Acum, Andreea Berecleanu i-a adus un omagiu printr-o postare emoționantă și a profitat de ocazie ca să dea un sfat tuturor.
Andreea Berecleanu i-a adus un omagiu Cristinei Țopescu
Moartea Cristinei Țopescu a venit ca un șoc pentru spațiul public românesc. Fosta jurnalistă a fost găsită decedată în decembrie 2019, în locuința ei din Otopeni, alături de câinii ei. Aceasta a murit în urma unui infarct miocardic, conform medicilor.
Cu puțin timp în urmă, jurnalista Andreea Berecleanu i-a adus un omagiu prietenei sale, în mediul online. Prezentatoarea a postat o fotografie alături de Cristina Țopescu, un citat din ea, dar și un îndemn către toți ceilalți.
„Să fii un om de onoare este cu mult mai important decât să ieşi aparent şifonat dintr-o situaţie”, este citatul din Cristina Țopescu pe care Andreea Berecleanu l-a postat.
O altă fotografie a fost destinată prietenilor online, cu sfatul „Spune-le oamenilor că îi iubești”. Mai mult ca un memento că viața este scurtă și oamenii apropiați sunt extrem de importanți.
Andreea Berecleanu și Cristina Țopescu au fost prietene apropiate
Cele două jurnaliste erau prietene apropiate, iar Andreea Berecleanu a fost extrem de afectată de trecerea în neființă a Cristinei Țopescu. Ea a vorbit în repetate rânduri despre jurnalistă, spunând că era genul de om cu care puteai vorbi ore întregi, fără să te plictisești.
Mai mult, aceasta avea o compasiune ieșită din comun, atât pentru oameni, cât și pentru animale.
„Este foarte important ca oamenii să știe că era un om de o discreție fantastică, de un bun simț copleșitor, modest, dar în același timp extrem de complex. Un om cu care nu te plictiseai, cu care puteai să vorbești trei zile și trei nopți neîntrerupt, sensibil, cu o latură de copil, dar în același timp puternic și independent.
Chiar și independența financiară pe care a avut-o pe termen lung dovedește latura ei puternică. Era un amestec de hipersensibilitate, forță, spirit justițiar și compasiune pentru ființele neajutorate. Indiferent că erau animale, copii sau bătrâni’, a declarat Andreea Berecleanu pentru ELLE.ro.
Berecleanu a mărturisit că jurnalista ar fi vrut să adopte un copil, însă nu a reușit.
„Au fost mulți bătrâni de care a avut grijă ani întregi. Dar și de un copil. O numise Eva Maria și era dintr-un orfelinat. Se ducea la centru tot timpul și își dorea să o înfieze. Însă, a fost dată altcuiva. A fost unul dintre cele mai mari șocuri ale vieții ei’, a adăugat aceasta.