Alan Ritchson și soția lui au decis să divorțeze după 20 de ani de căsnicie: „Am construit o viață și o familie împreună”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Alan Ritchson și soția sa, Catherine, au anunțat pe 12 septembrie 2026 că divorțează după 20 de ani de căsnicie. Cei doi au împreună trei copii.

Alan Ritchson și soția lui divorțează

Alan Ritchson, cunoscut pentru rolul său principal din serialul de succes „Reacher”, și soția sa, Catherine, au anunțat că după 20 de ani de căsnicie au decis să meargă pe drumuri separate. Cei doi au făcut anunțul printr-un mesaj emoționant, postat pe contul lor comun de Instagram, sâmbătă, 12 septembrie 2026.

„După douăzeci de ani împreună, eu și Cat am decis să punem capăt căsniciei noastre și să continuăm alături unul de celălalt într-un mod diferit”, au scris cei doi.

„Am crescut împreună. Am construit o viață și o familie împreună. Și creștem trei băieți incredibili care vor fi mereu centrul universului nostru”, au continuat cei doi mesajul.

Cei trei copii ai cuplului, Calem, Edan și Amory, rămân prioritatea principală a celor doi. În mesajul lor, Alan și Catherine Ritchson au subliniat importanța de a colabora ca părinți dedicați, chiar dacă drumurile lor personale se despart.

„Cel mai frumos dar pe care ni-l putem oferi unul altuia — și băieților noștri — este prietenia, grația și angajamentul de a deveni cei mai puternici co-părinți posibil”, au adăugat aceștia.

Citește și: Ultimele postări ale Mădălinei Apostol înainte de a muri: „Povestea vieții mele”

Citește și: Andrei Bănuță își dorește o familie numeroasă: „Iubesc copiii enorm!” Ce spune artistul despre căsnicie și rolul de tată

Cei doi ar fi depus actele de divorț încă de anul trecut

Cu toate acestea, cei doi au subliniat și dificultatea unei astfel de decizii și au cerut publicului să respecte intimitatea familiei lor în această perioadă de tranziție.

„Schimbarea este oricum destul de grea fără ca întreaga lume să intervină”, au scris în postarea lor, care nu permite comentarii.

„Sperăm, mai ales pentru binele băieților noștri, să ne oferiți spațiu pentru a parcurge acest capitol cu discreție și compasiune. Vă mulțumim că ne sprijiniți în continuare în eforturile noastre de a pune sănătatea și fericirea familiei pe primul loc”, se mai arată în mesajul lui Catherine și Alan Ritchson.

Deși anunțul separării a fost făcut abia acum, potrivit People, documentele de divorț ar fi fost depuse de Alan Ritchson încă din decembrie 2025. Cu toate acestea, cuplul ar fi încercat o reconciliere în martie 2026, înainte de a decide în cele din urmă să se despartă. Reprezentanții actorului nu au oferit comentarii suplimentare pe această temă.

Citește și: Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan, apariție elegantă la nunta lui Alexandru Nazare cu Maria Mihali. Ce surpriză a marcat evenimentul

Citește și: Lora și Ionuț Ghenu, parteneri de viață și colegi de muncă: „Nu vedem tot timpul lucrurile la fel și e absolut normal”. Care este secretul lor / Exclusiv

Cum a început povestea de dragoste dintre Catherine și Alan Ritchson

Povestea de dragoste dintre Alan și Catherine Ritchson a început încă din liceu, cei doi reconectându-se mai târziu, în perioada studenției, când Catherine urma cursurile Universității din Florida, iar Alan se afla în Miami pentru o ședință foto. Cei doi s-au căsătorit pe data de 12 mai 2006. Viața lor de cuplu a fost, în general, ferită de ochii publicului, însă ambii au împărtășit momente speciale pe rețelele sociale.

În 2025, cu ocazia celei de-a 19-a aniversări a căsătoriei lor, Alan Ritchson i-a dedicat soției sale un omagiu emoționant pe Instagram. Într-un videoclip care surprindea momente din viața lor de familie, actorul a scris: „Sunt cel mai norocos bărbat în viață. Să pot construi comoara care este căsnicia și familia noastră este și va rămâne întotdeauna cel mai mare privilegiu și succes al vieții mele”.

El a continuat, adresându-se soției sale: „@catritchson, ești înțelepciunea personificată. Forța întruchipată. Un amestec irezistibil de bucurie, aventură și iubire. Eu și băieții suntem binecuvântați dincolo de cuvinte să putem trăi alături de tine și pentru tine.”

Cu toate acestea, în luna mai 2026, când ar fi trebuit să sărbătorească 20 de ani de căsnicie, actorul nu a postat nimic în mediul online.

Sursă foto: Getty Images

Ultima modificare septembrie 14, 2026 11:52 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale