Adrian Mutu a vorbit în cartea sa autobiografică despre despărțirea de Alexandra Dinu: „Simțeam o senzație de sufocare”

De Unica.ro, pe

Adrian Mutu a povestit în cartea sa autobiografică „Revenirea din Infern” despre relația cu prima sa soție, Alexandra Dinu. Acesta a dezvăluit cum a început relația, dar și care a fost motivul divorțului.

Adrian Mutu, în vârstă de 43 de ani, și-a lansat cartea autobiografică care cuprinde „80 de ore de confesiuni” și care este realizată în colaborare cu jurnalistul Cătălin Oprişan. Fostul fotbalist a făcut dezvăluiri despre cele mai dificle și cele mai fericite momente din viața sa, printre care și despărțirea de Alexandra Mutu, mama primului său copil, Mario, născut în 2002.

Adrian Mutu a vorbit în cartea sa autobiografică despre despărțirea de Alexandra Dinu: „Simțeam o senzație de sufocare”

Ne-am întâlnit și a fost dragoste la prima vedere. Tineri, foarte tineri, eu 21, ea 19! Abia plecasem în Italia, Alexandra rămânea în țară, era greu. Însă relația avansa, așa că am început să ne gândim la căsătorie și, după șase luni, am făcut acest pas. Voiam ca Gică Hagi și soția sa, Marilena, să ne fie nași. Era idolul meu. Au acceptat să ne fie părinți spirituali și în august 2000 ne-am căsătorit, a povestit Adrian Mutu.

Antrenorul de fotbal a dezvăluit și care a fost motivul pentru care povestea lui de iubire cu Alexandra Dinu a ajuns la final.

A fost o iubire fulgerătoare, de adolescenți, aș spune chiar de copii. Dacă mă uit înapoi, cred că la această vârstă un bărbat nu e copt, mai are de mâncat mămăligă. Atenție, nu spun că cei care se căsătoresc de tineri nu au șanse să rămână împreună, dar la noi nu a funcționat! Fiecare avea jobul său, eram vedete, simțeam presiune peste tot pe unde mergeam. Presa era după noi, simțeam, așa, ceva ca o senzație de sufocare. Nu jucam, viitorul meu era incert și lucrul ăsta mă apăsa. Relația nu a mers din cauza tinereții, a mai mărturisit acesta, potrivit digisport.ro.

Citește și: Ozzy Osbourne va fi suspus unei intervenții chirurgicale dificile: „Îi va influența restul vieții”

Raluca Pastramă s-a recăsătorit cu două zile înainte să devină mamă a treia oară

Justin Bieber, pareză facială din cauza sindromului Ramsay Hunt

Jennifer Lopez, ținută îndrăzneață la Festivalul de Film de la Tribeca

Adrian Mutu, dezvăluiri cutremurătoare în cartea sa: „Am trăit momente cumplite, am fost singur, i-am urat Noapte bună! depresiei”

Adrian Mutu a făcut și alte dezvăluiri din viața privată. Acesta a vorbit despre depresia pe care a trăit-o pe vremea când avea doar 23 de ani și juca la Chelsea. Fostul fotbalist a fost atunci depistat pozitiv cu cocaină în urma unui control antidoping și internat într-o clinică de reabilitare.

Eram un tânăr de 23 de ani, divorțat, iar dorul de Mario, fiul meu cel mare, pe care nu-l vedeam, mă măcina. Nu aveam prieteni, iar părinții veneau, stăteau câteva zile, apoi plecau. Orașul era nebun, vacarm de dimineață până seara, gălăgia se termina abia pe la 2 dimineața.

Da, am greșit! O dată tare, de alte câteva ori ceva mai domol și nu mă voi ascunde niciodată în a recunoaște asta. Am trăit momente cumplite, am fost singur, i-am urat „Noapte bună!” depresiei. Dar am avut forța de a reveni, de a porni de la minus infinit, de a lupta, pentru a demonstra că pe viață nu s-a tras oblonul la 24 de ani, a mai povestit Adrian Mutu.

Sursă foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!