Adda, noi dezvăluiri despre simptomele bolii de care suferă: „Erupții, oboseală mare, nu puteam respira, paralizii”

De Unica.ro, pe

Adda a fost diagnosticată cu Borelioza și Bartonella, motiv pentru care, în prezent, urmează un tratament agresiv.

Adda, noi dezvăluiri despre simptomele bolii de care suferă: „Erupții, oboseală mare, nu puteam respira, paralizii”

„Iau 26 de pastile pe zi. A început să devină o normalitate și nu o corvoadă. Urmează încă câteva luni de înghițit pastile și apoi 18 luni de injecții. 80 la număr. Mă simt puternică. Mă simt mai bine. În curând o să revin. Cu totul. Cu cea mai bună versiune a mea”, spunea Adda recent.

Inițial, solista a fost diagnosticată și tratată greșit.

„Mi s-au pus o mie de diagnostice. Am făcut analize peste analize și am fost tratată de alte afecțiuni. Când am aflat, la mine boala era spre a doua fază, am descoperit-o oarecum din timp. Aveam erupții, oboseală mare, nu puteam respira, edeme. Făceam alergii și nimeni nu știa de la ce e. Apoi au început celelalte simptome, paralizii, scăpam obiecte din mână, nu-mi mai puteam folosi mâinile, simțeam că ceva e în corpul meu, ceva care preia controlul”, a declarat artista pentru Playtech.

„Acum chiar mă simt bine. De Paște vom pleca la ai mei, la Târgu Mureș. Mai am cam două luni să iau acele pastile, apoi 18 luni să fac injecții. Bine că există tratament”, a mai spus solista.

Pentru a se vindeca, Adda urmează și un regim foarte strict.

Adda, noi dezvăluiri despre simptomele bolii de care suferă: „Erupții, oboseală mare, nu puteam respira, paralizii”

„Din punct de vedere alimentar, ai două opțiuni, asta m-a ajutat pe mine să fiu foarte strong, să hrănești boala sau să te hrănești pe tine. Corpul tău, care vrea să trăiască și care vrea să fie sănătos, n-o să-ți ceară niciodată junk-food”, mai explica de curând.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Adda, despre perioada dificilă de după mutarea în București: „A fost horror”

ADDA, dezvăluiri despre prima iubire: „Am suferit foarte mult”

ADDA s-a fotografiat nemachiată. „Azi am curaj să-mi arăt fața imperfect de perfectă”

„Cine îți cere junk-food? Mizeria din tine care vrea să trăiască și intră în sevraj dacă nu îi mai dai. E ca la fumători, dacă nu au țigări o iau razna. La fel se întâmplă și cu aceste bacterii, în momentul în care tu nu le mai dai ce le place să mănânce, ca să fie puternice și să se înmulțească, o iau razna și încep să îți ceară. Efectiv nici când eram însărcinată nu aveam așa pofte cum am acum, de exemplu”, a completat atunci.

Adda și Cătălin Rizea s-au căsătorit în anul 2016. Împreună au un fiu, Alexandru, în vârstă de 4 ani. Cuplul deține împreună o firmă de care se ocupă în mod egal. Perechea are un studio de înregistrări intitulat Baladda Records.

Cătălin Rizea a devenit treptat managerul și impresarul Addei, iar, datorită colaborării lor profesionale, cei doi petrec foarte mult timp împreună. Au participat împreună în show-ul „Asia Express”, iar pe cont propriu, Cătălin a făcut parte și din competiția culinară „Chefi la cuțite”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!