Actrița Eugenia Șerban a intrat în echipa de consilieri a lui Cristian Piedone

De Unica.ro, pe Ultimul update Luni, 29 noiembrie 2021, 11:41

Primarul sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a angajat o nouă vedetă în funcția de consilier. Este vorba despre actrița Eugenia Șerban (52 de ani) care face de acum parte din echipa consilierilor lui Piedone. În urmă cu câteva săptămâni, Oana Zăvoranu (48 de ani) devenea și ea consilierul de imagine al primarului.

Pe pagina de Facebook a Primăriei Sectorului 5 a apăut anunțul oficial al intrării actriței în echipa lui Pidone:

“Primarul Sectorului 5, Cristian Victor Popescu Piedone, își consolidează echipa personală. Începând de astăzi, din echipa sa de consilieri, face parte și cunoscuta actriță Eugenia Șerban, ea urmând să ofere edilului consultanță pe probleme culturale, inclusiv în ceea ce privește activitatea Centrului Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache” – instituție aflată sub autoritatea administrativă a Consiliului Local a Sectorului 5.

“Mă bucură faptul că locuitorii Sectorului 5 vor putea beneficia de talentul și expertiza unui actor de talia Eugeniei Șerban. Așa cum știm cu toții, ea este o învingătoare! Iar proiectele pe care le vom pune în practică împreună nu vor putea fi decât de succes pentru membrii comunității Sectorului 5.”

Citeşte şi: EXCLUSIV/ Eugenia Șerban trăiește un nou coșmar. După problemele pe care le-a avut la sâni, sănătatea îi este din nou în pericol

Născută pe 13 noiembrie 1969, Eugenia Șerban a studiat la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică, secția Actorie, la clasa profesorului universitar Ioan Cojar (1991 – 1997). A jucat pe scena Teatrului Evreiesc de Stat și, ulterior, la Teatrul “Excelsior” iar apoi, și-a dezvoltat cariera în televiziune, devenind celebră pentru rolurile sale din “Iubire ca-n filme”, „Inimă de țigan” sau “Aniela”.

În ultimii ani, Eugenia Șerban s-a confruntat cu două tipuri agresive de cancer descoperite în același timp dar, din fericire, a reușit să treacă peste ele cu bine și să-și recapete sănătatea.

„M-am dus la un simplu control, pe care sfătuiesc orice femeie să-l facă în fiecare an. La început nu se știa, s-a spus că ceva nu este în regulă, am început investigațiile și s-a demonstrat că am cancer. Profesorul Puia, doctorul meu, a ales să facă de urgență o mamografie și la sân, și aveam 2 tumori și la unul din sâni. Și m-am confruntat cu două cancere în aceeași perioadă, la fel de agresive.

Am avut o operație de 12 ore și jumătate. Am ales România în detrimentul Turciei și Vienei. Am dat de niște prieteni doctori la fel de nebuni ca și mine și au acceptat insistența mea de a accepta toate operațiile o dată. Și am avut o operație de 12 ore și jumătate cu un colectiv minunat de medici de la Spitalul Colentina, cărora le mulțumesc și datorită cărora eu sunt în viață în ziua de azi”, povestea actrița, în urmă cu ceva vreme.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!