Un copil a căzut din mașină și a ajuns în fața unui TIR, pe o șosea din Tulcea

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers pe o șosea din județul Tulcea și a ajuns, preț de câteva clipe, în fața unui TIR. Momentul, care a fost surprins de o cameră montată pe o altă mașină, a ajuns viral.

Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers, în Tulcea

Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers, ajungând pe carosabil chiar în fața unui TIR. Din fericire, tragedia a fost evitată în ultimul moment, iar micuțul a scăpat nevătămat.

Incidentul a avut loc pe drumul dintre localitățile Cataloi și Nalbant. În filmarea care circulă pe rețelele sociale se observă cum copilul cade pe șosea și, în loc să se retragă în siguranță, aleargă spre contrasens, unde un TIR venea în viteză.

Din fericire, șoferul camionului a reacționat rapid, reducând viteza, iar o persoană din mașina din care căzuse copilul a intervenit prompt pentru a-l salva.

Citește și: O mașină a intrat pe trotuar și a lovit un grup de pietoni la Brașov. Două persoane au murit și două au fost rănite

Citește și: Rusia, reacție dură la adresa României, după cumpărarea Portului Giurgiulești din Republica Moldova: „La ce ar putea conduce asta?”

A fost întocmit dosar penal

Poliția din Tulcea a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului și pentru a verifica dacă au fost respectate normele de siguranță privind transportul minorilor.

”În urma apariției în spațiul public a unui material video din care reiese producerea unui eveniment rutier pe relația Cataloi–Nalbant din județul Tulcea, în care a fost implicat un autovehicul, din care cade o persoană, precizăm faptul că polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la aspectele semnalate. În cauză, a fost întocmit un dosar penal, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicatul IPJ Tulcea.

Citește și: Apele Române anunță închiderea reactorului 2 al Centralei de la Cernavodă: „În 2-3 zile”

Citește și: Raluca Turcan cere interzicerea TikTok după atacul ambulanței din Cluj: „Este timpul să acționăm!”

Anchetatorii analizează dacă minorul era transportat corespunzător și ce măsuri pot fi luate pentru a preveni astfel de situații dramatice pe viitor.

„Cercetările sunt efectuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și pentru stabilirea tuturor aspectelor de natură să clarifice situația de fapt și răspunderea persoanelor implicate”, au transmis reprezentanții IPJ Tulcea.

Sursă foto: Captură video

Ultima modificare august 12, 2026 9:48 am

    
Vedete din Romania Vedete internationale