Jurnalistul Ovidiu Vanghele, interzis la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni, după o întrebare incomodă adresată președintelui Nicușor Dan

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Jurnalistul Ovidiu Vanghele a primit interdicție de a mai participa la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni, în urma unui schimb de replici tensionat petrecut în timpul unei conferințe oficiale. Șeful statului i-a reproșat atacuri verbale din trecut, în timp ce reprezentantul media a explicat ulterior ce regretă în legătură cu acest moment.

Jurnalistul Ovidiu Vanghele, interzis la conferințele de la Palatul Cotroceni

Incidentul a avut loc în cadrul unei conferințe de presă organizate marți seară, 10 noiembrie 2026, la Palatul Cotroceni. Jurnalistul de investigație Ovidiu Vanghele, reprezentant al Centrului de Investigații Media, i-a adresat șefului statului o întrebare legată de activitatea procurorului general Cristina Chiriac.

Concret, jurnalistul a făcut referire la un vot exprimat de procurorul general în cadrul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), unde aceasta ar fi votat împotriva sesizării Inspecției Judiciare în privința propriei persoane, chestionând dacă această situație se încadrează în direcția reformării justiției.

„Vă prezint un fapt: doamna procuror general Cristina Chiriac, numită de dumneavoastră în funcție în 8 aprilie, a votat, acum o lună – o lună și jumătate, dânsa, în secția pentru procurori a CSM din care face parte – e membru de drept acolo – împotriva propunerii ca această secție să sesizeze Inspecția Judiciară pentru ca Inspecția Judiciară să cerceteze o ingerință în actul de justiție – o aparentă ingerință, până la o decizie definitivă – comisă chiar de dânsa. Deci dânsa a votat împotriva propunerii ca dânsa să fie cercetată. Este acest lucru parte din reformarea justiției pe care o propuneați cetățenilor români în campanie acum un an și jumătate?”, a formulat jurnalistul în fața șefului statului.

Citește și: Nicușor Dan trage un semnal de alarmă despre finanțele țării. Ce spune despre o posibilă guvernare PNL-USR: „S-a mai spus că președintele putea să împiedice moțiunea”

Citește și: Ursula von der Leyen, primită de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni. Președinta Comisiei Europene, criticată de Cătălin Botezatu

Răspunsul tranșant și măsura anunțată de Nicușor Dan

În loc să răspundă la speța semnalată, președintele a transmis că jurnalistul nu va mai fi primit la evenimentele similare organizate de Administrația Prezidențială pe parcursul mandatului său.

„În primul rând, îmi cer scuze că v-am lăsat să aşteptaţi până acum. În al doilea rând, faţă de injuriile pe care mi le-aţi adus, am dispus ca dumneavoastră să nu mai veniţi la conferinţe de presă, la Palatul Cotroceni în acest moment, în acest mandat. Colegii mei miloşi au sărit peste ordinul meu, peste dispoziţia mea. V-o comunic şi îmi cer scuze că v-am făcut să aşteptaţi, dar dumneavoastră nu o să mai veniţi şi nu o să mai puneţi întrebări în acest mandat”, a declarat Nicușor Dan.

Citește și: Tudor Chirilă, atac fără precedent la adresa lui Nicușor Dan după conferința de la Cotroceni: „Ați încălcat legea, morala și o linie roșie”

Citește și: Nicușor Dan, executat silit la Predeal. Președintele are o datorie neplătită

Ce a transmis Ovidiu Vanghele după refuzul primit de la Nicușor Dan

A doua zi dimineață, Ovidiu Vanghele a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care a detaliat poziția sa și a analizat modul în care s-a desfășurat interacțiunea. Jurnalistul a recunoscut că a fost luat prin surprindere de reacția șefului statului și a subliniat că reproșul pe care și-l face este legat exclusiv de faptul că nu a insistat pentru o lămurire pe fond.

„Am o singură supărare după această seară: că nu am primit răspuns de la președinte la întrebarea mea, și acest rezultat îmi poate fi imputat, întrucâtva, și mie, că n-am avut prezența de spirit să insist politicos să-mi răspundă. În apărarea mea, am fost, recunosc, uimit de cuvintele președintelui, și asta-mi reproșez, că trebuia să fiu mai bun de-atât”, a scris reprezentantul Centrului de Investigații Media pe Facebook.

În încheierea mesajului său, jurnalistul a punctat importanța clarificării subiectului: „Mi-aș dori să facem cumva să avem noi, cetățenii, un răspuns la această întrebare. Cred că ne-ar ajuta să înțelegem mai mult”.

Sursă foto: Captură video, Hepta

Ultima modificare noiembrie 11, 2026 10:25 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale