ANSVSA a emis o alertă alimentară pentru un produs ce se regăsește pe rafturile magazinelor Lidl din întreaga țară. Acesta este retras de la vânzare, după ce au fost descoperite reziduuri de pesticide neautorizate.
Produs contaminat cu pesticide, retras de la vânzare
Lidl recheamă în magazine și retrage de pe rafurile sale mai multe loturi de stafide comercializate sub marca „Furnicuța”. Potrivit anunțului ANSVSA, au fost identificate reziduuri de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană.
Astfel, societatea Lucsor Impex SRL a inițiat retragerea produsului „Stafide Furnicuța”, provenit din Uzbekistan.
Loturile vizate sunt B115D126 și B120D126.
Citește și: Nicușor Dan a zburat în SUA cu avionul lui Ion Țiriac. Cât ar costa închirierea aeronavei de lux
Anunțul producătorilor
Conform alertei alimentare emisa de ANSVSA, producătorii subliniază faptul că au decis retragerea produsului ca măsură de precauție.
„Siguranța produselor pe care le comercializăm este prioritatea noastră. În urma rezultatelor analizelor efectuate în cadrul programului de autocontrol, s-a depistat prezența unor reziduuri de pesticide neautorizate în Uniunea Europeană: Chlorpyrifos și Profenofos”, au transmis producătorii.
Citește și: Reziduuri de pesticide mai mari decât limita maximă admisă, găsite în mai multe fructe din România
Consumatorii care au achiziționat produse din loturile menționate sunt rugați să nu le consume și să le returneze la magazinul de unde au fost achiziționate.
Contravaloarea produsului va fi returnată fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Sursă foto: ANSVSA, Shutterstock
Ultima modificare februarie 18, 2026 5:24 pm