Un medic de la SJU Ploiești a fost sancționat verbal de Poliție pentru un apel nejustificat la 112, după ce a fost jignit de un pacient agresiv aflat sub influența alcoolului, care a refuzat să respecte regulile spitalului.
Pacient agresiv la SJU Ploiești
Un incident petrecut la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Ploiești atrage atenția asupra provocărilor cu care se confruntă personalul medical. O doctoriță oftalmolog și o asistentă au fost jignite și amenințate de un pacient agresiv.
Totul a pornit când pacientului i s-au solicitat actele necesare pentru înregistrarea consultației – cartea de identitate și cardul de sănătate. Potrivit notei explicative depuse de medic, bărbatul a reacționat violent verbal, ridicând tonul și adresând insulte personalului.
Pe deasupra, el ar fi cerut să fie consultat cu prioritate, fără a ține cont de o femeie însărcinată care era în fața sa.
„O asistentă a fost făcută nesimțită. Cu ton ridicat, a cerut personalului să intre el primul și ne-a spus să nu ținem cont de bolnava gravidă, care era înaintea lui. A amenințat, totodată, cu relațiile lui. A acuzat inclusiv că ne folosim de datele lui personale, deși în orice cabinet medical este nevoie de documente pentru înregistrarea consultației și raportarea la CASS. În timpul consultației, am simțit halena etanolică și așa mi-am explicat agresivitatea pe care a avut-o la adresa mea și a personalului medical”, a relatat doctorița.
Medic, sancționat de Poliție
În fața situației tensionate, medicul a apelat la 112, însă, până la sosirea echipajului de poliție, conflictul verbal încetase.
În mod surprinzător, polițiștii i-au adresat un avertisment verbal doctoriței, considerând apelul nejustificat.
Conducerea spitalului a solicitat o anchetă internă și o explicație oficială din partea medicului. Incidentul subliniază necesitatea unor măsuri de protecție sporite pentru cadrele medicale, care se confruntă adesea cu situații de violență din partea pacienților.
Sursă foto: Shutterstock
Ultima modificare februarie 6, 2026 2:39 pm