Un scandal de proporții a izbucnit la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) în urma unor verificări efectuate de Corpul de Control al Ministerului Mediului pentru anii 2025 și 2026. Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu (USR), a făcut publice detalii uluitoare despre cumpărături de lux efectuate de pe cardurile oficiale ale instituției și despre contracte de milioane de lei atribuite direct prin încălcarea legislației.
Cuprins
Cuprins
Cumpărături din bani publici: De la sutiene de peste 1.000 de lei la produse cosmetice și odorizante
Diana Buzoianu a dezvăluit pe pagina sa de Facebook că, prin intermediul a 5 carduri oficiale ale ANM, au fost achiziționate obiecte personale și de lux din bugetul instituției.
„Ce au în comun un sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei, parfumuri, rochii, pijamale, poșete, produse cosmetice, lumânări parfumate, pantofi cu toc, încălțăminte cu franjuri, haine de la branduri de lux și ghivece ornamentale de mii de lei bucata? Au fost toate cumpărate de pe cardul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie, din bugetul instituției”, a scris ministra Mediului.
Achizițiile descoperite de Corpul de Control pentru anul 2025:
- Articole vestimentare și accesorii de lux (bluze corp, pantaloni, șosete, colanți, lenjerie de corp, pijamale etc.): 85.290 lei
- Parfumuri: 119.750 lei
- Produse cosmetice: 11.666 lei
- Odorizante de cameră: 38.687 lei
- Decorațiuni și accesorii pentru cameră/baie/bucătărie: 30.052 lei
- Ceasuri inteligente (smart watch) și accesorii (3 bucăți): 11.545 lei
- Aranjamente florale (2 bucăți): 9.350 lei (6.000 lei + 3.350 lei)
- Ghivece ornamentale (2 bucăți): 6.381 lei
Achizițiile descoperite pentru anul 2026:
- Articole vestimentare și accesorii de lux: 103.143 lei
- Articole vestimentare: 8.742 lei
- Parfumuri: 12.619 lei
- Produse cosmetice: 14.216 lei
- Odorizante de cameră: 4.311 lei
Scandal între Diana Buzoianu și Elena Mateescu
Situația a degenerat într-un schimb dur de replici în direct la Antena 3 CNN între ministra Mediului, Diana Buzoianu, și directoarea generală a ANM, Elena Mateescu, care conduce instituția din decembrie 2016.
„Așa cum am informat, am luat act de raportul Corpului de Control prezentat de Diana Buzoianu. La momentul în care primele documente au fost depuse la dispoziţie, am declanşat un audit intern. Raportul preliminar a stat şi la baza depunerii unei sesizări la Poliţie [depusă în 12 august 2026 la DGPMB, Secția 2 de Poliție – SICE]. Am manifestat toleranţă zero faţă de ce am descoperit la primele documente. Mai multe informaţii nu pot da pentru că e o anchetă în desfăşurare, pe care o voi respecta”, a spus Elena Mateescu.
Întrebată dacă își dă demisia, Mateescu a răspuns: „Nu mă consider vinovată în acest sens, am manifestat toleranţă zero faţă de aceste aspecte”.
În final, aceasta a adăugat: „Aşa cum v-am spus, am făcut sesizarea din august, aşteptăm măsurile organelor competente. N-am descoperit, când a venit Corpul de Control am văzut primele documente şi am acţionat în consecinţă”.
Diana Buzoianu nu s-a abținut și a criticat-o pe Elena Mateescu, cerând în continuare demisia acesteia.
„Doamna Mateescu, este absolut ridicol. Dvs. nu aţi arătat deloc toleranţă. Aţi acoperit nişte oameni care au cheltuit 3 milioane de lei de pe nişte carduri, pentru sutiene de lux, pentru deodorante de casă, pentru parfumuri, numai anul trecut în valoare de 120.000 de lei. Ştiţi foarte bine ce s-a întâmplat în subordinea dvs, nu e fraudă. Ştiţi foarte bine că avem facturi care au fost semnate de funcţionari din subordinea dvs. Ştiţi foarte clar că acest control a venit după avertizări de integritate. Dvs. nu aţi avut toleranţă zero. Din această instituţie s-a cumpărat lenjerie intimă, vestimentaţii şi geci cu blăniţă. S-au cumpărat produse cosmetice în valoare de 12.000 lei. E ruşinos să vă acoperiţi acum. Eu personal v-am întrebat cum este posibil. Am întrebat-o de ce şi-a dat demisia jumătate din departamentul Achiziţii. Când se cumpără sutiene de lux, nu mai simt nevoia să vă întreb. Datele şi achiziţiile care s-au făcut arată milioane de lei care s-au cheltuit ilegal. Facturile arată că s-au cumpărat ghetuţe cu franjuri şi sutiene”, a afirmat ministra Mediului.
Diana Buzoianu a descoperit noi nereguli la ANM
Pe lângă cumpărăturile personale de pe cardurile instituției, verificările Corpului de Control au scos la iveală nereguli majore în procesul de achiziții publice pentru ultimii 4 ani. Diana Buzoianu a arătat că ANM a fentat licitațiile publice, depășind masiv pragul legal de achiziție directă (stabilit la 270.000 de lei).
„Achiziții directe peste achiziții directe, cu valori de milioane de lei în ultimii 4 ani de zile, făcute cu încălcarea legislației, la ANM. Plata unor parfumuri de pe cardurile oficiale ale ANM nu a fost singurul lucru descoperit de Corpul de Control. Corpul control a scos la iveală și cum achiziții de tonere, de exemplu, de peste 400.000 de lei în anul 2023, 710.000 de lei în 2024, 570.000 de lei în 2025 au fost date prin licitație directă (deși limita de achiziții directe e la valoarea de 270.000). Pentru laptopuri și calculatoare, la fel. De exemplu, ANM a făcut magia să dea prin achiziție directă contracte în valoare de 850.000 de lei pentru calculatoare și laptopuri în anul 2023”, a scris Diana Buzoianu pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, ministra Mediului a dezvăluit că a fost achiziționată mobilă de milioane de lei.
„În 2024 a fost achiziționată mobilă în valoare de peste 1.5 milioane de lei. Ați ghicit. Tot prin atribuire directă. Și lista continuă. Cu multe tipuri de produse unde ANM a decis că nu va aplica legislația în vigoare, ci va atribui direct către niște firme contractele. Ne-am uitat și la ce firme au fost permanent câștigătoare pe aproape toate tipurile de categorii de produse verificate. 2 firme: Euroserv Copy Consult SRL și Euro Data Concept SRL. Îi invit pe cei curioși să vadă ce procent din cifra de afaceri a acestor 2 firme este reprezentant de contractele directe de la ANM. Și câți angajați au”, a mai spus Diana Buzoianu.
„Sunt curioasă să văd cum vor justifica influencerii PSD și azi de ce directoarea ANM trebuie să rămână în funcție când, în mod evident, legea a fost opțională de aplicat la ANM în ultimii ani de zile sub conducerea doamnei Mateescu” a adăugat ministra.
Diana Buzoianu cere demisia Elenei Mateescu
Diana Buzoianu a anunțat că va transmite raportul complet către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a cerut din nou demisia conducerii ANM.
„Am primit mai multe sesizări care au stat la baza cererii de a fi realizat acest control în cadrul ANM, dar nu mi-aș fi putut imagina niciodată că asemenea aberații și o asemenea bătaie de joc pe banii publici ar putea fi descoperită în urma oricărui control. În aceste condiții, având în vedere că aceste aspecte sunt doar o mică parte din descoperirile corpului de control, în orice stat normal conducerea ANM ar trebui să își dea astăzi demisia. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, luni vom convoca de urgență o ședință cu echipa juridică din Ministerul Mediului pentru a analiza toate căile legale pe care le putem urma”, a conchis ministra Mediului.
Sursă foto: Facebook, Hepta
Ultima modificare octombrie 12, 2026 11:23 am