Cristian Tudor Popescu a analizat rezultatele alegerilor pentru Primăria Capitalei. Acesta a criticat prezența extrem de scăzută la urne și a subliniat că adevăratul „înfrânt” al acestor alegeri este democrația. Totodată, CTP și-a exprimat dezgustul față de modul în care a acționat candidatul USR, Cătălin Drulă.
Cuprins
Cuprins
„Înfrântul detașat este votul, democrația!”
Potrivit datelor oficiale, prezența la vot a fost de doar 32,71%, una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii. Cristian Tudor Popescu a atras atenția că este „de departe cea mai mică prezență la care a fost ales vreodată un primar general al Bucureștiului”.
„După părerea mea, înfrântul detașat este votul, democrația, chiar (…). În acest moment, în care România se află într-o situație atât de dificilă pe toate planurile, economic, social, situația individuală a oamenilor este foarte grea, într-un astfel de moment, faci apel la democrație să te ajute, nu? Că de aia este democrație”, a declarat CTP la Europa FM, citat de Hotnews.ro.
Citeşte şi: Traian Băsescu s-a prezentat la urne cu soția lui, Maria Băsescu: „România nu e într-o situație grozavă”
Critici la adresa lui Cătălin Drulă
Jurnalistul și-a exprimat „dezgustul” față de modul în care a acționat candidatul USR, acuzându-l de incoerență și lipsă de credibilitate. „Drulă a reușit să mă dezguste mai mult decât Anca Alexandrescu. După ce l-a insultat în toate felurile pe Ciprian Ciucu, l-a denigrat, l-a calomniat (…), vine și vorbește acum ca și cum ar fi fost șeful de campanie al lui Ciprian Ciucu. Ăsta a fost discursul, de șef de campanie al lui Ciprian Ciucu”, a afirmat CTP.
Ce spune despre rezultatul Ancăi Alexandrescu
Ciprian Ciucu a câștigat funcția de primar general cu puțin peste 36% din voturi. Pe locul doi s-a clasat Anca Alexandrescu, susținută de AUR, cu 21,94%, urmată de Daniel Băluță, cu 20,5%. Cătălin Drulă a obținut 12,8%, ocupând locul patru.
Cristian Tudor Popescu a remarcat și scorul Ancăi Alexandrescu, pe care l-a considerat o performanță obținută exclusiv prin notorietatea personală: „Să știți că a realizat foarte mult doamna Alexandrescu, 20%, folosindu-și exclusiv brandul personal. Asta este o adevărată trambulină, un piedestal este acel 20%, de pe care nu poate decât să urce în continuare (…) e o performanță îngrijorătoare, bineînțeles, pentru că nu a avut pic de discurs legat de Capitală, de primărie, de aspecte administrative”, a mai spus jurnalistul.
Foto – Facebook
Ultima modificare decembrie 8, 2025 11:22 am