Copil, ținut ostatic în Hunedoara de propriul tată. Bărbatul amenință că îl omoară

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un bărbat înarmat cu un cutter amenință că își omoară propriul copil, în Lupeni, Hunedoara. Poliția negociază intens pentru salvarea minorului, prioritizând siguranța acestuia. Incidentul este în desfășurare.

Update: 17:20: Copilul a fost salvat de oamenii legii și se află în siguranță, potrivit unui comunicat al Poliției.

„Pericolul imediat a fost înlăturat. Bărbatul a fost imobilizat, iar în prezent polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Hunedoara.

Micuțul nu are nicio leziune.

Copil, ținut ostatic în Hunedoara

Un bărbat, identificat ca fiind tatăl unui copil, amenință viața acestuia cu un cutter, după ce l-a răpit și s-a deplasat cu el spre Lupeni, potrivit surselor Mediafax.

Poliția a intervenit rapid, mobilizând echipe de negociatori din cadrul SAS.

„Prioritatea echipei de intervenție este protejarea vieții și integrității fizice a minorului, polițiștii gestionând situația prin dialog și măsuri specifice de negociere, în vederea soluționării evenimentului în condiții de maximă siguranță”, a declarat oficial Poliția Hunedoara.

Citește și: La câte grade trebuie setat aerul condiționat în timpul caniculei

Citește și: Decizie majoră în supermarketuri! Ce se întâmplă în magazine în urma apelului făcut de Ilie Bolojan pe fondul crizei energetice

Bărbatul amenință că ucide copilul

Zona a fost complet securizată, iar anchetatorii sunt la fața locului pentru a gestiona situația în cel mai sigur mod posibil.

Conform publicației menționate anterior, bărbatul a lansat amenințări că ar putea ucide copilul, ceea ce a amplificat tensiunile.

Citește și: Profesorii amenință cu boicotarea începerii anului școlar 2026-2027. Care sunt nemulțumirile cadrelor didactice

Citește și: Nicușor Dan a promulgat două legi esențiale pentru protecția veniturilor românilor: „Ceea ce contează sunt deciziile care aduc beneficii și protejează românii”

„La fața locului s-a deplasat o echipă de negociatori din cadrul SAS. Prioritatea echipei de intervenție este protejarea vieții și integrității fizice a minorului, polițiștii gestionând situația prin dialog și măsuri specifice de negociere, în vederea soluționării evenimentului în condiții de maximă siguranță”, a mai transmis Poliția Hunedoara.

Sursă foto: Shutterstock

Ultima modificare august 5, 2026 5:24 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale