Flanco a fost vândut către PPC. Ce se întâmplă cu magazinele, după achiziția lor de grupul elen

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Una dintre cele mai cunoscute și longevive rețele de electronice și electrocasnice din România trece printr-o transformare spectaculoasă. Flanco a fost cumpărat integral de gigantul elen PPC. Tranzacția se ridică la suma uriașă de 35 de milioane de euro și promite să schimbe complet experiența de cumpărături.

Flanco, cumpărat de PPC

Pachetul complet de acțiuni a fost preluat de compania elenă prin intermediul subsidiarei sale Kotsovolos direct de la oamenii de afaceri români Iulian Stanciu (care deținea 98% din capital) și Dragoș Sîrbu (2%). Vânzarea se va finaliza oficial până la sfârșitul anului 2026, imediat ce vor fi primite aprobările necesare din partea autorităților.

Dacă vă întrebați dacă magazinele fizice vor dispărea, răspunsul este nu. Din contră, cele peste 150 de spații comerciale din toată țara vor primi un suflu complet nou. Românii vor continua să aibă acces la electrocasnicele favorite, dar spațiile de retail vor deveni puncte de contact pentru o viață modernă, prietenoasă cu mediul și cu bugetul familiei.

„Acordul pentru achiziția Flanco marchează o schimbare importantă pentru Kotsovolos: se consolidează ca un jucător regional puternic în Europa de Sud-Est, exportând un model de retail de succes către o piață cu perspective uriașe, capital uman excepțional și consumatori pasionați de tehnologie, cum este România. Achiziția Flanco, ca parte a Planului Strategic al Grupului PPC pentru perioada 2026-2030, accelerează semnificativ implementarea planului nostru de afaceri, care urmărește să creeze un ecosistem integrat de tehnologie, servicii și soluții energetice ce îmbunătățesc viața de zi cu zi a clienților noștri din Europa de Sud-Est și susține activ tranziția energetică din regiune. Flanco aduce Grupului o prezență de lungă durată pe piața românească, un brand recunoscut și, cel mai important, persoane cu expertiză și cunoștințe profunde ale pieței. În această moștenire investim și, împreună cu echipa și managementul companiei, vom modela viitorul.”, a transmis Christos Karagiannakis, CEO-ul Kotsovolos, într-un comunicat.

Citește și: Florin Manole anunță majorarea pensiilor în 2027 și ajutoare de Crăciun pentru pensionari. Ce se va întâmpla cu salriul minim

Citește și: Marcel Ciolacu a anulat nunta cu Sorina Docuz. Cei doi trebuiau să se căsătorească la finalul lunii noiembrie

Ce noutăți vor găsi clienții pe rafturi

Pe lângă clasicele aparate pentru casă și îngrijire personală, noul proprietar își propune să transforme complet experiența de cumpărături prin soluții moderne de tranziție verde. Astfel, clienții vor descoperi spații speciale de unde vor putea achiziționa electrocasnicele favorite direct la pachet cu contracte avantajoase de energie.

„Flanco va continua să-și extindă activitatea, în timp ce rețeaua sa fizică și infrastructura logistică vor servi drept o platformă critică de „ultimă etapă” pentru Grupul PPC, acționând ca punct final de contact fizic pentru distribuția directă și servicii pentru clienți. În acest context, PPC România va dezvolta o cooperare strânsă cu Flanco, replicând modelul de succes al PPC de acțiuni comune și sinergii cu Kotsovolos în Grecia. Prin intermediul magazinelor Flanco, soluțiile integrate de tranziție verde ale PPC România — inclusiv instalații fotovoltaice pentru uz rezidențial, pompe de căldură, stații de încărcare pentru vehicule electrice (EV) și soluții pentru energie inteligentă — vor fi promovate, distribuite și susținute tehnic”, se arată în comunicat.

Citește și: Facturi mai mici la căldură din 1 noiembrie 2026. Cine beneficiază de măsură

Citește și: Suma astronomică pentru care Kanal D a fost vândut. Clever Media scoate o adevărată avere din buzunar

În plus, pe rafturi și în zonele dedicate își vor face loc kituri complete de panouri fotovoltaice rezidențiale, pompe de căldură ultramoderne, stații de încărcare pentru mașinile electrice și sisteme inteligente special concepute pentru a ține sub control și a reduce facturile întregii familii.

Noua conducere își propune să transforme vizita la magazin într-o experiență completă de tehnologie casnică, îmbinând confortul de zi cu zi cu soluțiile economice pentru întreaga familie.

Sursă foto: Shutterstock

Ultima modificare noiembrie 3, 2026 3:15 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale