Vacanțe gratuite în Italia. Oameni din întreaga lume vor să-și petreacă concediul aici

De Oana Savin pe
Un sat din Italia a devenit cel mai căutat loc din lume pentru concediu, după ce a fost oferită cazare gratuită cu scopul de a ademeni cât mai mulți turiști.

Peste 8.000 de persoane au cerut să-și petreacă concediul în comuna medievală San Giovanni in Galdo după ce campania de promovare lansată în luna iunie a devenit virală, susțin organizatorii, citați de Reuters.

„Nu ne-am așteptat la un astfel de răspuns”, a afirmat șeful Asociației Culturale locale din spatele campaniei, Stefano Trotta.

Acesta a precizat că pot fi găzduite doar 12 persoane pe săptămână, așa că a decis să redirecționeze o parte din turiști către satele alăturate.

Citește și: Germania va testa venitul universal de bază. Oamenii vor primi bani indiferent dacă muncesc sau nu

„Am avut aproximativ 70 de cereri din Kazahstan, câteva dintre orașele izolate din Rusia, din toată lumea, sincer”, a dezvăluit Trotta.

San Giovanni in Galdo a avut de suferit, la fel ca multe alte sate din Italia, din cauza scăderii populației, de la câteva mii la 500, în câteva decenii.

Acum, această inițiativă a găzduirii gratuite a pus comuna pe harta călătoriilor.

Dacă localnicii obișnuiau să spună în glumă că regiunea Molise este atât de necunoscută încât nu există, acum satul lor se bucură de o atenție atât de mare încât ar putea cunoaște o renaștere.

„Ideea este să aducem oameni să locuiască aici”, a mai spus Stefano Trotta, precizând că o parte din turiști deja și-au cumpărat case aici.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro