Scenariu roșu în București din 8 martie 2021. Lista restricțiilor

De Unica.ro, pe
Municipiul București a intrat din nou în scenariul roșu, după ce numărul cazurilor de COVID-19 a crescut semnificativ în ultimele zile, iar rata de infectare a depășit 3 la mia de locuitori. Comitetul pentru Situații de Urgență a decis noi restricții, ce au intrat în vigoare începând cu data de 8 martie, ora 00.00.

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență s-a reunit, duminică dimineață, 7 martie 2021, pentru a decide noile restricții după reintrarea municipiului București în „zona roșie”de COVID-19.

Citește și: Adi Bărar, fondatorul și liderul trupei Cargo, răpus de COVID-19 la 61 de ani

Scenariu roșu în București din 8 martie 2021. Lista restricțiilor

  • În unitățile de învățământ vor merge preșcolarii și elevii claselor I-IV. Elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, vor merge la cursuri în număr limitat, până la jumătate din numărul total. De asemenea, este permisă organizarea cu prezența fizică în unitățile de învățământ a următoarelor activități: simulările examenelor naționale și a examenelor pentru anii terminali, evaluările naționale, orele remediale pentru toate clasele;
  • Restaurantele și cafenele se închid la interior;
  • Se interzice activitatea în baruri, cluburi și discoteci;
  • Se interzice organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale;
  • Este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise;

Citește și: Dr. Oana Cuzino: Vaccinarea împotriva COVID-19. Întrebări și răspunsuri

Guvernul ar putea să impună restricții mai dure. Din cauza creșterii numărului de cazuri noi, ora de la care se aplică restricțiile de circulație pe timpul nopții ar putea fi modificată. La fel intervalul de funcționare al teraselor. Circulația în afara locuinței ar putea fi interzisă începând cu ora 22, în loc de ora 23. De asemenea, restaurantele ar putea funcționa doar până la ora 22, potrivit digi24.

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!