Președintele rus Vladimir Putin va fi „tras la răspundere” pentru teroarea adusă Ucrainei, potrivit guvernului britanic, citat de AFP și Agerpres.
Vicepremierul britanic Dominic Raab a spus, după cum relatează Libertatea: „În mod evident, atât Putin, cât şi comandanţii Moscova aflaţi pe teren în Ucraina vor fi traşi la răspundere pentru orice încălcare a legilor războiului”.
Guvernul britanic s-a arătat hotărât, alături de aliații săi, să penalizeze Rusia după invadarea Ucrainei. Oficialii britanice au inclus marți, pe lista entităţilor supuse sancţiunilor cea mai mare bancă a Rusiei, gigantul public Sberbank, o fostă bancă de economii sovietică.
Premierul britanic Boris Johnson a subliniat că Putin a subestimat unitatea Occidentului: „Vladimir Putin a subestimat unitatea şi determinarea Occidentului şi a restului lumii. Şi vom menţine presiunea economică”.
Mai mult, Johnson a spus că țările occidentale sunt gata să intensifice sancțiunile împotriva Rusiei. „E limpede că are deja un efect semnificativ”, a spus el. „Suntem pregătiţi să intensificăm şi să continuăm atât timp cât va fi nevoie”.
Printre alte sancțiuni posibile se numără și expulzarea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU, potrivit premierului britanic. „Este ceva ce vrem să discutăm cu Naţiunile Unite”, a explicat acesta.
Astăzi, în fața Parlamentului European, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că Rusia comite crime de război, iar europarlamentarii au condamnat la unison agresivitatea invaziei ruse asupra Ucrainei.
Mai mult, procurorul general al Curții Penale Internaționale, Karim Khan, a anunțat că va deschide o anchetă cu privire la invazia rusă în Ucraina, pentru că „avem toate indiciile să credem că s-au comis posibile crime de război și crime împotriva umanității”.