Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat luni cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, după cum arată Reuters.
Zelenski a spus că Ucraina ar trebui să fie primită în Uniunea Europeană în procedură de urgență. „Astăzi am semnat o cerere de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană”, a transmis Zelenski pe Facebook. „Destul de sigur că acest lucru este real”.
El a transmis că Ucraina ar trebui primită în Uniunea Europeană în regim de urgență. Mai apoi, a semnat cererea oficială de aderare la Uniunea Europeană. Aceasta urmează să fie transmisă la Bruxelles marți.
De altfel, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus într-un interviu pentru Euronews, citat de Libertatea, că țara pe care Zelenski o conduce este „una dintre noi şi o dorim în UE”.
Într-o înregistrare video publicată pe social media înainte ca Zelenski să semneze cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, acesta a spus: „Obiectivul nostru este să fim alături de toţi europenii şi, cel mai important, să fim egali. Sunt sigur că aşa este corect. Sunt sigur că merităm asta”.
Tot el a spus că soldații ucraineni nu luptă doar pentru țara lor, ci pentru întreaga Europa. Zelenski s-a adresat și militarilor trimiși de Putin în Ucraina, vorbindu-le direct în rusă: „Depuneţi armele, plecaţi de-aici, nu vă credeţi comandanţii, nu vă credeţi propagandiştii. Salvaţi-vă vieţile, pur şi simplu”.
În a cincea zi de război, orașul Harkov a fost bombardat masiv de invadatorii ruși. Anton Herașcenko, consilier al minsitrului de Interne, a scris pe Facebook că trupele rusești au bombardat luni zone rezidențiale cu rachete Grad. „Zeci de oameni au fost uciși și sute răniți”, a zis el, citat de Libertatea. BBC precizează că informația furnizată de oficialul ucrainean nu a putut fi verificată.