ANM: norul de fum din zona Cernobîl se deplasează spre Rusia

De Unica.ro, pe

Mai multe incendii de pădure au condus la un nor de fum din zona Cernobîl a Ucrainei, iar răspândirea acestuia depinde de condițiile meteorologice.

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că norul se va deplasa spre sudul și estul Ucrainei, apoi spre Rusia. Simulările modelelor numerice rulate în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie privind deplasarea norului de fum de la Cernobîl în perioada 28 – 30 msrtie 2022 estimează că direcția predominantă a vântului va veni dinspre vest-sud-vest, către est-nord-est.

Așadar, deplasarea norului de fum va avea o tendință de evoluție a deplasării către sudul, apoi către estul Ucrainei, iar ulterior spre Rusia. „Astfel, ca urmare a evaluărilor specialiștilor europeni, circulația aerului indică faptul că teritoriul României nu va fi afectat”, arată ANM într-un comunicat citat de Mediafax.

Citește și: Zelenski vrea să stabilească un acord privind protejarea limbii române în Ucraina

Citește și: Mărturia unui soldat rus dezertor: „Ne-am dat seama că acesta este un adevărat război. Eram cu toții în stare de șoc”

Citește și: Scrisoarea unei studente care se ascunde într-un buncăr din Kiev: „La începutul lunii februarie, visam să văd aurora boreală, iar acum visez să supraviețuiesc”

Citește și: Confesiuni din Cernihiv, orașul din Ucraina rămas fără apă, electricitate și gaze: „Este numai cenuşă”

În continuare, autoritățile române și cele europene urmăresc evoluția efectelor produse de incendiile din pădurile din zona Cernobîl. Valorile de radioactivitate se mențin în limite normale în Europa, inclusiv în Ucraina, potrivit informațiilor oferite de Centrul de Cercetări Comune (JRC) al Comisiei Europene.

Vestea despre incendiile de vegetație a venit de la vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk, pe contul ei de Telegram. „În zona de excludere au început incendii masive, care pot avea consecinţe foarte grave”, a scris ea pe canalul său de Telegram. „Acum este imposibil să controlăm şi să stingem incendiile în totalitate din cauza capturării zonei de excludere de către forţele ruse de ocupaţie”.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat duminică că situația cu privire la securitatea de la centralele nucleare din Ucraina a rămas neschimbată. Totodată, AIEA evaluse în urmă cu o săptămână că incendiile forestiere din jurul centralei Cernobîl nu reprezentau un risc radiologic major.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!