Vești bune: pandemia de coronavirus încetinește în cele mai afectate țări europene

De Unica.ro pe
În miezul pandemiei de coronavirus, apar și vești bune: numărul deceselor și rata de infectare din țările afectate cel mai puternic de COVID-19 au scăzut, după cum arată Libertatea.

Spania a anunțat luni cel mai mic număr de decese înregistrat din 24 martie până acum – anume 637 în decursul a 24 de ore. Deși este un număr foarte mare, acesta arată un trend în scădere.

„Cifrele acestea confirmă tendința descendentă pe care am tot văzut-o”, a declarat María José Sierra, unul dintre oficialii care coordonează lupta împotriva virusului în Spania. „Observăm o scădere a ratei de infectare în toate regiunile”.

Citeşte și: Streinu-Cercel, despre câte luni mai stăm case din cauza coronavirusului

De asemenea, în Franța s-au înregistrat în seara de duminică 357 de decese din cauza COVID-19, acesta fiind cel mai mic număr de marțea trecută. Mai mult, acolo numărul pacienților admiși în reanimare se diminuează pentru prima dată în ultimele patru zile.

Și în Italia a apărut o veste bună în contextul actual. Autoritățile au anunțat cea mai mică cifră de decese din 18 martie până acum, de 525 de oameni.

Însă aceste vești bune trebuie tratate cu precauție. Un platou nu este întotdeauna urmat de o coborâre, putând urma și un nou vârf, conform unei metafore folosite adeseori de împătimiții aventurilor la munte. Așadar, specialiștii ne spun că încă nu avem motive să sărbătorim.

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro