Țara în care pacienții cu COVID-19 nevaccinați trebuie să își plătească singuri spitalizarea

De Unica.ro, pe

În România, pacienții nevaccinați diagnosticați cu COVID-19 nu trebuie să plătească spitalizarea. Acest lucru nu se întâmplă peste tot însă.

Este vorba despre o țară din Asia. Autoritățile din Singapore au decis ca, începând cu data de 8 decembrie, toți pacienții cu COVID-19 care au hotărât să nu se vaccineze și au nevoie de internare să suporte cheltuielile medicale, după cum arată Channel News Asia.

Momentan, Guvernul Singapore este cel care suportă cheltuielile medicale în caz de spitalizare pentru locuitorii din Singapore, rezidenții permanenți și deținătorii de permise de ședere pe termen lung, mai puțin în cazul celor testați pozitiv la puțin timp după întoarcerea din călătoriile în străinătate.

„În prezent, persoanele nevaccinate reprezintă o majoritate considerabilă a celor care au nevoie de terapie intensivă, solicitând în mod disporporționat resursele noastre de asistență medicală”, au spus reprezentanții Ministerului Sănătății.

Regula nouă se va aplica pacienților cu COVID-19 care au nevoie de spitalizare și care erau eligibili pentru vaccinare, dar au ales să nu se imunizeze. În cazul pacienților vaccinați parțial, cheltuielile de spitalizare vor fi suportate de Guvern până la 31 decembrie, astfel încât oamenii să aibă timp să se îndeplinească schema completă de vaccinare.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: este imposibil ca România să atingă pragul de vaccinare de 70% până la finalul anului

Citește și: Expertul în sănătate Răzvan Cherecheș: luna decembrie ar putea aduce mai multe decese COVID-19

Citește și: Preşedintele Colegiului Medicilor: peste 92% din decesele de COVID-19, înregistrate la persoane nevaccinate

Citește și: Mesajul transmis de o tânără nevaccinată, cu trei zile înainte să moară: „Nu mai staţi acasă nicio secundă”

Există și categorii care nu fac parte din categoriile eligibile pentru a primi vaccinul anti-COVID-19, cum ar fi copiii mai mici de 12 ani sau oamenii care au contraindicații medicale le vaccinare. În cazul acestora, costurile de spitalizare vor fi în continuare plătite integral de către Guvern.

Facturile medicale pentru COVID-19 achitate integral de guvern vor mai fi o posibilitate doar pentru cetățenii din Singapore, rezidenții permanenți și deținătorii de permise de ședere pe termen lung care sunt complet vaccinați și nu au călătorit recent în alte țări, începând cu 1 ianuarie 2022.

„Trebuie să trimitem acest semnal important pentru a-i îndemna pe toți oamenii să se vaccineze dacă sunt eligibil”, a explicat ministrul sănătății, Ong Ye Kung, citat de Libertatea.

Peste 86% din populația din Singapore a fost vaccinată cu schema completă până în prezent.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!