Cum să slăbeşti pentru totdeauna

De Laura Davidescu pe

Citeşte în revista Unica de decembrie povestea Teodorei, care, ajunsă la 106 kg, a decis să facă operaţia de micşorare de stomac pentru a putea avea o viaţă normală şi sănătoasă.
 
În ce constă cu exactitate această procedură află în continuare, de la dr. Cătălin Copăescu, medic primar chirurg la Delta Hospital, unde se află şi Centrul de Excelenţă în Chirurgie Bariatrică, singurul de acest fel din Europa de Est.

Chirurgia obezităţii a fost o idee lansată în anii ’50, atunci când medicina a încercat să ofere o soluţie terapeutică pacienţilor care aveau exces ponderal.
Există un studiu foarte interesant, explică dr Copăescu, studiu care face comparaţie între stomacul uman şi cel al diverselor specii de mamifere: carnivore şi ierbivore. Se pare că stomacul uman este mai apropiat de cel al carnivorelor, care mănâncă concentrat, având întotdeauna un stomac mic, şi nu de al ierbivorelor, care consumă volum, au nevoie de spaţiu mare pentru a introduce alimente care transportă puţine calorii. 
În aceste condiţii, are logică chirurgia care îţi redimensionează stomacul. De ce s-a mărit stomacul? Pentru că el a fost antrenat să o facă. Dacă am mânca conform unor rigori de viaţă sănătoasă, nu ne-am mai îngrăşa. Asta ar presupune însă ca toată viaţa să mâncăm câte puţin şi la ore regulate, nu o singură dată, eventual seara, pentru a recupera recuperând în volum ceea ce nu am consumat peste zi. Si să mâncăm încet, pentru a lăsa timp stomacului să se mai şi golească pe măsură ce noi îl umplem. Doar aşa putem evita mărirea stomacului.

De altfel, medicul spune că la absolut toţi oamenii care se îngraşă se poate constata că stomacul este mai mare decât normal. Şi, cu cât este mai mare, cu atât senzaţia de foame este mai intensă. În fornixul gastric (partea superioară) se găsesc receptorii de foame. De acolo pleacă informaţii către hipotalamus, care determină să resimţim senzaţia de foamea. Cu cât aceşti receptori sunt mai abundenţi, atunci când stomacul este gol, cu atât dorinţa de a mânca este mai puternică. Şi atunci, foamea este intensă: apar dureri de burtă, transpiraţii reci, disconfort general, imposibilitatea de a-ţi continua activitatea. Si trebuie să mănânci. Dacă pauza de masă este scurtă, vei mânca în grabă, fără să mesteci, vei introduce cantităţi mari într-un interval scurt şi vei obliga stomacul să se dilate. Astfel, intri într-un cerc vicios, iar în timp senzaţia de foame va fi din ce în ce mai intensă, şi nu vei mai putea controla meniul zilnic.

Sunt peste o sută de procedee descrise în istoria chirurgiei obezităţii, dar, acum se mai folosec doar patru, atent standardizate la nivel internaţional: montarea unui inel care micşorează stomacul, micşorarea stomacului prin rezecţia părţii laterale, rezecţia urmată de ocolirea unui segment de intestin  subţire şi, în fine, rezecţia cu ocolirea aproape în totalitate a intestinului subţire .
Pacientul obez nu-şi alege singur operaţia; el trebuie evaluat de către medic, care va stabili ce soluţie chirurgicală i se potriveşte. Ce se întâmplă în urma intervenţiei: stomacul este redus, cu sau fără ocolirea unui segment din tubul digestiv, iar pacientul va mânca mai puţin decât are nevoie pentru procesele fiziologice. El va consuma din depozitele de energie pe care le-a acumulat în timp, adică din grăsime, scădere ponderală care se derulează în 6-8-12 luni, interval în care stomacul se mai dilată puţin. Este un proces fiziologic programat. Stomacul va fi atât de mare încât, după acest interval, va permite pacientului să mănânce atât cât are nevoie pentru a se menţine la greutatea la care a ajuns. Dacă această dilataţie este peste nevoile zilnice ale organismului, fiecare centimetru cub în plus va expune la riscul unei introduceri în exces a caloriilor din alimente. Dilataţia programată a stomacului după operaţie poate uneori  depăşească ceea ce medicul a programat, caz în care apare reicidiva: pacientul se îngraşă, pentru că poate din nou să mănânce mai mult decât are nevoie.

Chirurgul explică şi de ce este de preferat să se apeleze la eliminarea surplusui de grăsime prin chirurgia bariatrică, mai degrabă decât prin liposucţie. Dacă există scădere ponderală prin dietă sau prin chirurgie, consecinţa este aceeaşi: redimensionarea corpului are loc uniform. Dar, dacă scoţi din grăsime printr-un procedeu chirurgical înainte de a slăbi, vei îndepărta un depozit important pentru rezervele energetice, în condiţiile în care tu continui să mănânci în exces. Rezultatul este că nu se va mai acumula grăsimea fix în acelaşi loc – să zicem că pe abdomen – ci se va depune în restul organismului, în jurul organelor cu rol vital, iar starea clinică riscă să se înrăutăţească. De aceea, secvenţa corectă este mai întâi chirurgie metabolică – bariatrică şI abia apoi chirurgie plastică, dacă este nevoie. În toate cazurile în care se scot insule de grăsime prin liposucţie, lipoabsorbţie sau abdominoplastie înainte de a face un procedeu bariatric, pacienţii cu probleme de sănătate revin la medic au venit într-o stare mai gravă decât cea anterioară. 

Află mai multe despre chirurgia obezităţii în revista Unica de decembrie şi pe http://deltahospital.ro/

Ce au furat CRBL și Oase la Asia Express. VIDEO exclusiv

Ce au furat CRBL și Oase la Asia Express. VIDEO exclusiv