Sănătate: 4 pași către o iarnă fără griji

De Libertatea pentru femei pe

Se apropie sezonul rece, iar capriciile lui încep să-și facă simțită prezența. Ca să te bucuri din plin de zilele friguroase, fără probleme de sănătate, ia aminte la sugestiile noastre.
Emai ușor să previi decât să tratezi. Mai ales când vine vorba despre afecțiunile care stau la pândă în prag de iarnă. Frigul, umezeala, schimbările de temperatură sunt „aliații” virusurilor care circulă nestin-
gherite în aer. Riscul de a face o pneumonie, o criză de astm sau un infarct, în cazul celor cu afecțiuni cardiovasculare, crește considerabil în anotimpul geros. Indiferent de vârstă, iarna suntem vulnerabili, dacă nu avem un sistem imunitar puternic.

Ce este de făcut

1 Atenție la alergii!

Chiar și în această perioadă, există alergeni. „Sunt plante care polenizează acum și pot declanșa alergii la persoanele sensibile. Frigul și umezeala sunt factori cauzatori de crize de astm. Rinitele sunt des întâlnite și se confundă ca simptomatologie cu răcelile și gutu-raiurile. De aceea, e indicată vizita la medic, de la primele semne de boală”, avertizează dr. Poliana Leru, medic primar alergolog, care spune că statul în frig și vânt poate duce şi la apariția urticariei.
Scapă de alergii inteligent!

2 Hrănește-te!

Iarna, suntem mai predispuși la îngrășare. Pentru că ne mișcăm mai puțin și din cauză că mâncăm nesănătos, probabil ca urmare a moștenirii genetice, de la strămoși, care se alimentau cu grăsimi înaintea iernii, consumul energetic pentru menținerea temperaturii este mai mare în acest sezon. Deci, ai grijă nu doar să mănânci, ci să te hrănești!

3 Nu te înfofoli!

Una dintre marile greșeli este că ne îmbrăcăm prea gros și facem mult prea cald în locuință. Nimic mai dăunător, mai ales pentru copii. „Temperatura ideală ambientală pentru un organism călit și capabil să ignore boala este de 22-23 grade C. În casă, nu trebuie să ne îmbrăcăm gros, iar afară avem nevoie de haine care să ne permită să ne mișcăm lejer, fără să transpirăm, indiferent de vârstă”, spune dr. Ana Culcer, medic primar pediatru-neonatolog.

4 Vaccinează-te!

Înainte de a contracta vreo boală de sezon, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te vaccinezi, atât tu, cât și ceilalți membri ai familiei. Afecțiuni precum gripa, meningita pneumococică sau infecția cu rotavirus fac tot mai multe victime, mai ales printre copii. „Gastroenterita cu rotavirus este foarte contagioasă şi extrem de frecventă în primii 2 ani de viaţă. Vaccinarea timpurie poate preveni majoritatea cazurilor de boală severă şi complicaţiile acesteia. Considerăm că vaccinarea este o abordare sigură şi eficientă pentru a obţine protecţie pe termen lung”, spune prof. dr. Ioana Alina Anca, de la Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Prof. Dr. Alfred Rusescu”.
De ce să-ţi faci vaccinul antigripal

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat